Mesajul lui Mihai Șora este însoțit de o poză realizată în decembrie 1989 în care o femeie a ieșit în stradă, însoțită de cei doi copii ai săi.
„Dragi prieteni, întunericul unei dictaturi nu cade ca o ghilotină, fără umbre, neguri premonitorii. Se insinuează şerpeşte, pare molatic şi fără ţintă, te învăluie treptat, te adoarme şi apoi, fulgerător, te cotropeşte. Dar chiar hăul cel mai negru are, undeva, un punct slab: lumina. Pe mâine, la Girafă”, a adăugat Mihai Şora, într-o postare pe Facebook.
Un protest este anunțat, sâmbătă, în Piața Victoriei, de la ora 16, conform observator.tv.
Filosoful Mihai Șora a fost inclus pe lista Politico Europe a personalităților care pot schimba Europa, anul viitor. În descrierea făcută de prestigioasa publicație, Mihai Șora este lăudat pentru implicarea sa în viața socială și politică după Revoluția din 1989.
La 102 ani, Mihai Șora a venit la comemorarea victimelor din Colectiv. Devenit un simbol al străzii, filosoful a aprins o lumânare și s-a recules în fața clubului pentru câteva momente.
De asemenea, Mihai Șora a fost prezent mitingul diasporei de vineri, 10 august, când aproape 100.000 de oameni au protestat în Piața Victoriei împotriva Guvernului PSD, iar jandarmii au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea. Scriitorul a participat și a doua zi la mitingul din fața Guvernului, când a împărțit flori femeilor jandarmi din mulțime.