Ieri, în jurul prânzului, Mihai se pregătea să meargă la control la spitalul Grigore Alexandrescu, acolo unde a stat internat aproape două luni din cauza arsurilor grave suferite, în noaptea de 30 octombrie, în incendiul din clubul Colectiv. Nu are nici o tragere de inimă să iasă din casă. Şi nu din cauză că nu i-ar plăcea afară sau pentru că şi-ar dori să-i revadă pe medicii care l-au tratat şi ajutat să treacă peste momentele cumplite de după incendiu, ci pentru că îi este extrem de greu să se îmbrace. De fapt, nici măcar nu o poate face singur, ci are nevoie de cineva care să-l ajute. Şi asta pentru că mîinile sale, care au avut arsuri grave, nu sunt încă refăcute complet. Cu toate că a suferit mai multe operaţii de grefare, braţele lui Mihai sunt încă foarte sensibile. Nu are nici un pic de forţă în ele, iar degetul arătător de la mâna dreaptă şi cel mic de la mâna stângă nu le poate mişca deloc, tocmai din cauza arsurilor severe care i-au afectat tendoanele.

Nu-şi poate folosi mâinile

”În general e bine, mulţumim lui Dumnezeu! Singura problemă este că nu-şi poate folosi mâinile ca înainte. Nu poate mânca singur, nu poate să ducă un pahar la gură, nu se poate îmbrăca. Pentru lucrurile pe care înainte de incendiu le făcea singur, acum are nevoie de ajutor. Mîinile erau baza lui, avea forţă în ele… acum însă nu se mai poate baza pe nimic”, ne-a spus mama lui Mihai. Femeia este însă încrezătoare şi sigură că vor trece cu bine şi peste aceste momente. Totuşi, o doare sufletul când îşi vede copilul nemulţumit de neputinţa sa şi de faptul că nu poate ieşi deloc din casă cu prietenii săi. Toate acestea însă se vor termina într-un viitor apropiat. Mama lui Mişu ne-a dezvăluit că în martie băiatul ei, care este clasa a VIII-a acum, se va întoarce la şcoală. ”Anul acesta are capacitatea, dar nu-mi fac griji. E un copil silitor şi sunt convinsă cu nu va avea probleme la examen”, a mai adăugat aceasta.

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

Primeşte consiliere psihologică

Băiatul face în continuare recuperare şi gimnastică medicală chiar cu personalul din spital care l-a ajutat şi în perioada în care a fost internat. Primeşte încă şi vizitele psihologului cu toate că, spune mama sa, la acest capitol stă foarte bine. Îşi doreşte foarte mult să-l revadă, cât mai curănd, pe bunul său prieten Pavlos, cel care l-a scos din flăcările infernului.

Pe cei doi băieţi îi leagă o preietenie de 12 ani. Practic se ştiu de-o viaţă. Pavlos a fost şi cel care, pe 30 octombrie, i-a făcut o surpriză lui Mişu şi l-a dus la primul concert din viaţa lui în clubul Colectiv. Şi asta pentru că amândoi erau fani înrăiţi ai băieţilor din trupa rock Goodbye to Gravity, care susţineau spectacolul în seara respectivă. Din păcate, surpriza s-a transformat în calvar atât pentru cei doi amici, cât şi pentru alte sute de tineri prinşi, fără voia lor, în incendiul care a îndoliat o ţară întreagă. Nu mai puţin de 63 de suflete au pierit în urma tragediei din clubul groazei. O parte dintre ei au murit pe loc, iar ceilaţi în zilele următoare.

Pavlos este cel mai bun prieten al lui Mihai

Pavlos este cel mai bun prieten al lui Mihai

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie
Recomandări
Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

După ce şi-a salvat cel mai bun prieten, Pavlos a ajuns la spital în stare critică. După câteva zile, acesta a fost transportat la o clinic din Bruxelles, Belgia. Două luni şi jumătatea a stat internat la Terapie Intensivă, iar de două săptămâni a fost mutat pe secţie, stare lui fiind mult mai bună.

Trei luni de la cumplita tragedie din Colectiv

Sâmbătă, s-au împlinit trei luni de la incendiul care, în doar câteva minute, a spulberat o mulţime de vise. Trei luni de suferinţă pentru familiile celor 63 de tineri care au pierit în urma tragicului eveniment. În continuare, sute de persoane se perindă zilnic prin faţa clubului, aprizând o lumânare sau lasând o floare pentru zecile de sufletele care au plecat, mult prea devreme, în lumea celor drepţi. Sâmbătă dimineaţă, un sobor de preoţi, a ţinut o slujbă de pomenire în memoria acestora, în timp ce persoanele prezente la faţa locului strângeau la piept fotografiile victimelor.

foto 1

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Leguma din România care i-a înnebunit pe străini. Producția record a unui fermier care a cultivat direct în câmp
FANATIK.RO
Leguma din România care i-a înnebunit pe străini. Producția record a unui fermier care a cultivat direct în câmp
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Facturi duble la electricitate. Cel mai mare furnizor a anunţat deja preţul: 1,3 lei pe kWh
Observatornews.ro
Facturi duble la electricitate. Cel mai mare furnizor a anunţat deja preţul: 1,3 lei pe kWh
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI