”Școala lui Dragnea… Adică: cine nu e de acord cu mine, cine nu face ce spun eu este exclus din partid, supus oprobriului public, acuzat de trădare, înfierat, desființat etc. (…) Nici eu și nici colegii mei nu am încălcat nicio hotărâre a unei structuri statutare de conducere. Nu aveam cum fiindcă acestea, structurile statutare în care trebuiau luate deciziile în aceste momente… nu au fost convocate. Am avut în schimb, ca reper absolut, opinia liderului…”, a scris, pe Facebook, Mihai Tudose.
Acesta îl avertizează pe Ponta că, dacă va merge până la capăt cu excluderile, îi va da afară pe cei care au fondat partidul și care au primele poziții de conducere după președinte. Tudose crede că episodul seamănă cu acela în care Liviu Dragnea l-a exclus din PSD pe secretarul general Marian Neacșu acuzându-l că ar fi negociat cu Ludovic Orban.
”Nu cumva vi se pare că se repetă scenariul… Pe mine m-a acuzat acum VVP de același lucru… și ieri era revoltat că eu am plecat de la guvern de frica lui Dragnea!!! El a plecat de la partid și de la guvern pe Facebook… și încă nu ne-a spus de frica cui…”, a scris Tudose.
Acesta crede că, dimpotrivă, din moment ce negocierile și strategiile puse la cale de Ponta, fără consultarea partidului, au eșuat, cel care ar trebui să plece este tocmai președintele Pro România.
”În condițiile în care toooooate ,,negocierile” duse de Victor în ultimul timp ( absolut toate fiind făcute fără girul unui for statutar) au eșuat, în condițiile în care ești foarte deranjat că nici cei mai apropiați colegi din conducerea ProRomânia nu-ți împărtășesc ,,strategiile”…. nu ai vrea tu, Victor, ca în loc să ameninți tu cu excluderi și schimbări de președinți de organizații, de excluderi de membri fondatori și oameni ce au contribuit decisiv la ceea ce e astăzi partidul… nu ai vrea tu, Victor, să-ți dai tu demisia? Ca să nu te mai deranjăm”, a conchis Mihai Tudose.