Când prezumția de nevinovăție n-are corespondent în politică
Klaus Iohannis a ridicat ștacheta integrității în politică, până la cote ce frizează laolaltă purismul absolut, cele zece porunci creștine și accesul la academia de îngeri: a sugerat că orice politician cu funcție, vizat de ancheta unui procuror, trebuie să se retragă, sau să fie retras, înainte de sentința judecătorului, pentru că în politică nu e ca în justiție. Dacă, în politică, numele unui om politic este asociat cu o anchetă, sau cu o instanță de judecată, electoratul e imediat avertizat că ceva nu e în regulă cu politicanul respectiv, fiindcă ”fum fără foc” nu există. Individul este ștampilat pe frunte cu un tuș care nu mai poate fi spălat vreodată. În justiție, prezumția de nevinovăție dă posibilitatea celui anchetat și judecat să se apere, pentru că doar Cel de Sus are întotdeauna dreptate, nu toate completele de judecată din lume. Noua bornă a moralității în politică, dacă va fi aplicată fără părtinire, poate duce rapid la golirea aproape completă a parlamentului și a tuturor instituțiilor politice având în componență oameni aleși în urma unui scrutin politic.
Din acest punct de vedere, pentru a merge consecvent în susținerea propriului principiu de integritate, Klaus Iohannis trebuie să fie în continuare deranjat de ”remanierea mică, cu voie de la partid”, a premierului Tudose, care nu a cutezat să se riște la ”remanierea mare, cu voie de la coaliție”. Ajutorul dat de președintele țării, premierului Tudose, prin evocarea principiului de integritate absolută, trebuia răsplătit de Mihai Tudose prin a merge până la capăt și a scoate toți suspecții de fapte penale din fruntea propriului guvern. Fiindcă președintele nu are cum să fie mulțumit de soluția lui Mihai Tudose. Mă rog, de propunerile înaintate de premier către președinte. Se vede cu ochiul liber că noile nominalizări nu sunt marca integrului nostru premier, ci ale PSD, care iese la înaintare cu singurul model de politician pe care îl deține: cu ștate vechi în administrația locală, hăituit la greu de procurori și instanțe, trecut în tinerețe pe la unitate, dar, per total general, ”băiat bun, de încredere”, nu vreun tefelist cu capul plin doar de adevăr și dreptate.
Bătaia pe integritate, cu Constituția pe masă
Potrivit Constituției, numai o propunere de ministru poate fi respinsă motivat de președinte. Probabil că propunerea premierului, cu Paul Stănescu la Ministerul Dezvoltării Regionale, va fi respinsă de Klaus Iohannis. Ar urma o altă propunere, și, dacă nu sunt întrunite nici atunci criteriile draconice de integritate, va mai urma o ultimă propunere de ministru. Asta înseamnă că va mai dura cu ”remanierea mică, cu voie de la partid”, a domnului Tudose. Dar lațul se va strânge constituțional, iar președintele știe bine că are deja mai multe instrumente la dispoziție, pentru a scoate prezumția de nevinovăție din capul guvernanților. Cu sau fără Dragnea și Tăriceanu, la Cotroceni, Constituția veghează pe masa președintelui Românei.
Citește și:
- Editorial de Claudiu Săftoiu. TAROM – destinația unui eșec administrat politic
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Să ne revenim: Liviu Dragnea, primul președinte ”ne-premier” al PSD, conduce totuși guvernul României
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Sub privirile aliaților NATO, România își umflă pieptul în fața Rusiei
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Dragnea, politica și ciomăgarii
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Precedentul catalan în România: cine va opri referendumul autonomist al radicalilor maghiari din Transilvania?
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Înarmarea în ritm alert a României – episodul mult așteptat, necesar și obligatoriu
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Pescuit extrem la răpitor: scapă lacul Belina din fălcile abuzatorilor în serviciu?