ComenteazăMihai Viteazul a domnit între anii 1593 – 1601 şi este înfăţişat aici într-o pictură realizată de Constantin Lecca, ce-l arată intrând victorios în Alba Iulia, la 1 noiembrie 1599. Răzvrătirea lui faţă de Imperiul Otoman a dus la micşorarea uriaşului tribut pe care Ţara Românească îl avea de plătit până atunci faţă de turci
Libertatea: Prin secolul al XVI-lea, în timp ce Occidentul acumula bogăţie, noi ne “luptam” cu tributul către turci.
Bogdan Murgescu: Nu doar cu tribut, ci şi cu foarte multe “şpăgi” date sultanului şi dregătorilor de la Poartă. Era un sistem ce decurgea din practica numirilor directe de către sultan a domnitorilor în Ţările Române şi a luptei pretendenţilor la tron. Cel ce voia scaunul domniei se împrumuta – cu dobândă – ca să fie numit domnitor, apoi trebuia să scoată banii de undeva. Aşa că impunea dări, mărea fiscalitatea. Iar cei care plăteau dările trebuiau să vândă ceva ca să aibă bani pentru ele. Şi să le mai rămână şi de trăit. Ulterior, dările prea mari au condus la dezorganizarea vieţii economice şi sociale. Şi au crescut enorm datoriile domnitorilor. Un cronicar transilvănean, Ştefan Szamoskozy, are o frază sugestivă pentru situaţia din 1593-1594: “Şi dacă s-ar vinde toţi locuitorii ca robi, tot n-ar putea să-şi plătească datoriile”. Cam ăsta era fondul pe care a apărut Mihai Viteazul, cu răzvrătirea lui faţă de turci.
Deci, cumva, Mihai a acţionat ca un semnal de alarmă la toată situaţia.
Absolut. Revolta lui Mihai Viteazul a reglat, “a îmblânzit” tributul. Turcii au reconsiderat nivelul acestuia, l-au micşorat. E drept, mai târziu el a crescut din nou, dar mai temperat şi, deci, mai suportabil.
În vreme ce Apusul se bucura de Renaştere…
Renaşterea a fost şi o problemă de potenţial economic. Era nevoie de un surplus de hrană, de bogăţie, care să permită unor oameni să se gândească a face şi artă, dar să aibă şi cui să vândă creaţiile lor artistice. Că nici marii creatori ai Renaşterii nu făceau doar “artă pentru artă”. Aveau nevoie şi ei de bani. Dar acolo, în Apus, s-a putut crea acel surplus de bogăţie.
Carantinele au fost introduse târziu
Transilvania cum se mişcă în epoca asta?
În perioada Principatului, nu e aşa de dinamică. Abia după 1700, când intră sub stăpânirea austriacă, se dezvoltă mai rapid. La asta a contribuit şi politica populaţionistă a Habsburgilor, inclusiv de aducere de colonişti, mai ales şvabi. Apoi – şi insist pe importanţa acestui aspect – se instituie carantinele, care au împiedicat răspândirea epidemiilor. În Ţara Românească şi Moldova, carantinele s-au introdus abia un secol mai târziu, prin Regulamentele Organice. Dar ca să mă întorc la diferenţele teritoriilor româneşti faţă de Occident, mai e o problemă esenţială.
Industrializarea lipsea la români
Biserica?
Pe-aproape. De fapt, problema analfabetismului. În Occident, alfabetizarea a fost mult stimulată de reforma protestantă din secolul al XVI-lea, după principiul lui Luther că “fiecare om trebuie să poată citi Biblia”. Or, la noi, abia în secolul al XIX-lea s-a ajuns ca toţi preoţii să ştie să scrie şi să citească. Ce să mai zicem de ţărani, de oamenii simpli!
Şi dacă ne întoarcem la acel ipotetic călător din Occident, pe la 1800 ar fi văzut diferenţe mult mai mari decât la 1500?
Da, mai ales la nivelul oraşelor. Vedea clădiri de piatră mai puţine şi mai mici, oraşele aveau multe grădini şi spaţii verzi chiar şi în centrul lor – ceea ce acum ni s-ar părea o minunăţie – constata lipsa unor societăţi academice, a ziarelor, o viaţă culturală săracă, în general. Plus că ar fi văzut oameni îmbrăcaţi după moda orientală, turcească, şi nu în ţinute europene, “nemţeşti”, cum li s-a spus. Apoi putea observa şi un nivel redus al agriculturii, mijloace învechite de lucru al pământului. Iar industrializarea era sublimă, dar lipsea cu desăvârşire, cu excepţia câtorva mici manufacturi.
Preotul german Martin Luther (1483-1546) a fost primul reformator protestant ale cărui precepte au intrat în conflict cu cele ale Bisericii Catolice. La 31 octombrie 1517, el a afişat pe uşa principală a bisericii din Wittenberg cele 95 de teze – care erau tot atâtea motive de critică a catolicismului – ce au constituit fundamentul viitoarei Biserici Evanghelico-Luterane şi momentul naşterii reformei religioase occidentale. Luther se opunea comerţului cu “indulgenţe” (iertarea păcatelor în schimbul unei donaţii în bani), practicat de Vatican, susţinea traducerea şi propovăduirea Bibliei în limba poporului, lucru ce a influenţat major răspândirea alfabetizării în spaţiul apusean, şi s-a opus practicii celibatului preoţimii catolice.
Citiţi în Libertatea de mâine care a fost cauza eşecului economic al României Mari
Citeşte prima parte a interviului exclusiv cu istoricul Bogdan Murgescu