Fostul procuror DNA Mihaiela Moraru Iorga a afirmat, duminică, la Antena 3, că şefa DNA a chemat-o şi a întrebat-o dacă ar putea urgenta dosarul unui fost ministru al cărui nume era vehiculat pentru postul de premier.
„Trebuia desemnat la un moment dat premierul României. Era vehiculat numele unui fost ministru. Exista în lucru la mine un dosar cu acest fost ministru. Nu dau nume pentru că nu vreau să spună cineva că am stricat vreo anchetă. Am fost chemată şi întrebată dacă am putea să ieşim cât mai repede cu acel dosar. Explicaţia a fost de genul că, dacă acest domn va ajunge premier, doamna Dana Gîrbovan va fi ministru al Justiţiei, ceea ce ar însemna un dezastru pentru noi”, a povestit Mihaiela Moraru Iorga.
Șefa DNA neagă vehement aceste acuzații. Laura Codruța Kovesi spune că nu a avut vreodată astfel de discuții cu Mihaiela Iorga sau cu orice alt procuror.
„Nu a existat nicio discuţie cu vreun procuror din DNA sau cu inculpata Mihaiela Moraru Iorga despre un dosar referitor la vreun ministru care putea să ajungă premier. Nu am făcut niciodată presiuni sau acte de imixtiune în activitatea vreunui procuror. Nu comentez afirmaţiile nereale ale inculpaţilor”, a precizat Kovesi.
Săptămâna trecută, Direcţia Naţională Anticorupţie a informat că procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost trimisă în judecată pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată (patru acte materiale). Totodată, în vara lui 2017, Mihaela Iorga a fost revocată din funcție de către Laura Codruța Kovesi pe motiv că nu ar fi înregistrat un denunț. Procuroarea a contestat decizia la Curtea de Apel din București, iar magistrații de acolo i-au dat câștig de cauză.
Citește și: VIDEO/Cum arată o oră de matematică atunci când înlocuiești tabla cu cretă cu calculatorul. Ministerul Educației a aprobat primul auxiliar digital