Şedinţa trebuia să înceapă cu audierea reprezentantului CNA, Vasile Bănescu, care însă nu a venit. După ce Mihail Neamţu a constatat absenţa și a citit ordinea de zi, deputaţii USR George Gima şi Ciprian Rigman i-au cerut demisia pentru că prejudiciază imaginea comisiei după ce a folosit în spaţiul public un limbaj injurios, a relatat Agerpres.

Mihail Neamţu (AUR) a cerut respect pentru ordinea de zi şi pentru procedurile parlamentare: „Aş vrea să apreciaţi faptul că am supus votului ordinea de zi, nu mă ascund în spatele unor proceduri. Dacă vreţi să polemizaţi cu mine, vă aştept la orice emisiune să facem polemici. Acum suntem în ordinea de zi. Stimate domnul deputat, sunteţi în afara ordinii de zi”.

„Mi-e că o să începeţi să ne înjuraţi dacă nu mai avem argumente, iar de asta nu vreau să lansez acum o dezbatere”, a replicat Gima. „Vă reamintesc că la punctul 1 scria audierea domnului Vasile Bănescu. Sunteţi cumva domnul Bănescu?”, a completat Neamțu.

Video: Vlad Chirea / Libertatea

Apoi, Gima a spus că „preşedintele Comisiei de Cultură înjură ca la uşa cortului de vreo trei ori alegătorii, instituţii, persoane care ocupă funcţii înalte”.

Apocalipsele după Trump: ce ar urma dacă şi-ar pune în aplicare ameninţările cu bombardarea Iranului
Recomandări
Apocalipsele după Trump: ce ar urma dacă şi-ar pune în aplicare ameninţările cu bombardarea Iranului

După un schimb intens de replici, George Gima (USR) i-a spus lui Mihail Neamţu (AUR) să-şi ceară scuze. Șeful comisiei a refuzat. În final, ședinţa a fost suspendată din lipsă de cvorum.

Deputaţii USR au cerut ziua precedentă, în şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, demiterea deputatului AUR Mihail Neamţu de la şefia Comisiei pentru Cultură. Acest lucru este așteptat să se întâmple miercuri, 2 aprilie.

USR a dat termen grupului AUR să îl schimbe pe Mihail Neamțu până miercuri, 2 aprilie, apoi există varianta ca funcția politică să fie preluată de alt partid.

De unde a plecat scandalul cu Mihail Neamțu

Pe 28 martie, într-un live video care a durat mai multe minute, între timp șters, Mihail Neamţu i-a făcut pe contestatarii săi „javre”, „nenorociţi” şi „nesimţiţi” și a încheiat mesajul cu o înjurătură care nu poate fi reprodusă.

Deputatul AUR, care este preşedintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor, a recunoscut că a luat bani de la Bogdan Peşchir (bogpr pe TikTok), care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, confirmând ce a scris Libertatea. Peșchir este finanțatorul campaniei electorale din noiembrie 2024 a lui Călin Georgescu.

Însă Mihail Neamțu a susținut că a primit doar 500 de dolari, nu 1.147 de dolari și a folosit un limbaj vulgar către cei care l-au catalogat ca fiind putinist și moscovit.

Cine este Ion Olteanu, patronul firmei din cauza căreia generalul Zisu a fost ridicat de procurori. Caracatița de companii prin care câștigă sute de contracte cu statul
Recomandări
Cine este Ion Olteanu, patronul firmei din cauza căreia generalul Zisu a fost ridicat de procurori. Caracatița de companii prin care câștigă sute de contracte cu statul

Mihail Neamțu este deputat în partidul condus de George Simion după alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, dar a fost traseist politic. El a trecut, printre alte partide, și prin PMP, și prin PNL.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

ULTIMA ORĂ. Care ar fi cauza morții unuia dintre medicii rezidenți decedați din Iași. Ce s-a descoperit la autopsia lui Emanuel Mirel Luca, de 28 de ani
Unica.ro
ULTIMA ORĂ. Care ar fi cauza morții unuia dintre medicii rezidenți decedați din Iași. Ce s-a descoperit la autopsia lui Emanuel Mirel Luca, de 28 de ani
Irina Tănase nici că s-a afișat vreodată AȘA alături de Liviu Dragnea! Ultimele imagini cu fosta iubită a politicianului ne-a lăsat pur și simplu fără replică. S-a schimbat radical
Viva.ro
Irina Tănase nici că s-a afișat vreodată AȘA alături de Liviu Dragnea! Ultimele imagini cu fosta iubită a politicianului ne-a lăsat pur și simplu fără replică. S-a schimbat radical
Vedeta Kanal D, divorț-șoc, după 13 ani de căsnicie. E știrea momentului în showbiz. Primele declarații: “Ne-am separat...”
Libertateapentrufemei.ro
Vedeta Kanal D, divorț-șoc, după 13 ani de căsnicie. E știrea momentului în showbiz. Primele declarații: “Ne-am separat...”
Adevărul despre un posibil război în Europa. Un cunoscut profesor de la Oxford decriptează planurile Kremlinului și avertizează România
Adevarul.ro
Adevărul despre un posibil război în Europa. Un cunoscut profesor de la Oxford decriptează planurile Kremlinului și avertizează România
Naomi Hedman și Andrew Barabancea s-au despărțit? Ce a dezvăluit chiar Ozana Barabancea: „A avut o relație foarte frumoasă, dar…”
Elle.ro
Naomi Hedman și Andrew Barabancea s-au despărțit? Ce a dezvăluit chiar Ozana Barabancea: „A avut o relație foarte frumoasă, dar…”
Dezvăluirea lui George Simion despre Călin Georgescu. Un detaliu în ceea ce privește declanșarea pandemiei a atras atenția tuturor
Unica.ro
Dezvăluirea lui George Simion despre Călin Georgescu. Un detaliu în ceea ce privește declanșarea pandemiei a atras atenția tuturor
Unde se găsesc cele mai ieftine apartamente cu două camere din București
Observatornews.ro
Unde se găsesc cele mai ieftine apartamente cu două camere din București
Horoscop 17 aprilie 2025. Săgetătorii sunt în centrul atenției și cei din jur așteaptă un semn pentru a se ocupa de rezolvarea unor probleme
HOROSCOP
Horoscop 17 aprilie 2025. Săgetătorii sunt în centrul atenției și cei din jur așteaptă un semn pentru a se ocupa de rezolvarea unor probleme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI