Ministrul sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat miercuri seară la TVR1 că revenirea la şcoală a tuturor elevilor va putea avea loc doar atunci când va exista „un control bun al pandemiei” şi o incidenţă „extrem de scăzută” a cazurilor de COVID-19, lucruri care nu se vor întâmpla în următoarele două săptămâni, informează Agerpres.

„Cu ministrul educaţiei am discutat despre revenirea la şcoală pentru clasele terminale şi pentru clasele din învăţământul special, iar dacă ne vom afla într-o situaţie absolut favorabilă, în care incidenţa să fie mult, mult scăzută, atunci da, va putea fi pe masa opţiunilor şi revenirea claselor. Dar ar trebui ca pandemia să fie foarte, foarte bine controlată şi incidenţa să fie extrem de redusă, ceea ce nu cred să se întâmple chiar în două săptămâni”, a transmis ministrul sănătății, Ioana Mihăilă miercuri seară la TVR1.

Şcolile funcţionează pentru clasele terminale şi pentru clasele primare şi, de asemenea, în învăţământul special, dar cred că trebuie să aşteptăm un control bun al pandemiei pentru a reveni în şcoli în format întreg al claselor

Ioana Mihăilă

De miercuri, 5 mai, toți elevii, mai puțin cei din clasele terminale, au revenit pe băncile școlii, după vacanță. În localitățile unde rata de infectare a scăzut sub 1 la mie, toți vor urma cursurile în format fizic, iar unde rata e mai mare, o parte vor face orele online.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunțase marți la HotNews că ar vrea ca după jumătatea lunii mai toți elevii să poată reveni fizic la școală, precizând că, după o analiză, să poată face această propunere oficial.

 
 

Urmărește-ne pe Google News