Protestele au continuat miercuri, 13 septembrie, în a cincea zi consecutivă. Sute de activiști au blocat autostrada A12, spre care se poate ajunge la sediul guvernului de la Haga.

Poliția locală a declarat că activiștii au mărșăluit pe autostrada A12 și au blocat tot traficul de intrare în oraș, a relatat agenția de știri ANP. Autoritățile i-au avertizat pe protestatari să nu se apropie de drum. Cu toate acestea, poliția a reținut peste 3.000 de persoane care au ignorat ordinele.

Toți protestatarii reținuți au fost eliberați după ce au fost ridicați de la fața locului.

Luni, poliția a pus tunuri de apă pe protestatari, cu scopul de a dispersa mulțimea și de a elibera autostrada. Nimeni nu a fost rănit, au precizat autoritățile.

„25.000 de oameni blochează autostrada A12 din Amsterdam”, a anunțat luni grupul de activiști pentru climă Just Stop Oil, care a împărtășit o înregistrare video cu protestatari ținând bannere în timp ce poliția a tras cu tunuri cu apă.

Într-o altă înregistrare video, protestatarii pot văzuți și auziți scandând: „Ce vrem noi? Justiție climatică!”.

Peste 10.000 de protestatari au mărșăluit sâmbătă, 9 septembrie, de-a lungul autostrăzii A12, ignorând avertismentele autorităților de a nu bloca principala arteră de trafic spre sediul guvernului olandez.

Seria de proteste este organizată de o mișcare globală de mediu Extinction Rebellion.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Olanda subvenționează industriile pentru combustibili fosili cu miliarde de euro, arată un raport

Guvernul olandez cheltuiește anual aproximativ 37,5 miliarde de euro sub formă de subvenții pentru industriile care folosesc combustibili fosili, potrivit unui nou raport publicat luni de o platformă care investighează multinaționalele și de două grupuri care fac lobby pentru o tranziție către energia regenerabilă, transmite Associated Press.

Sectorul care beneficiază de cea mai mare parte a sprijinului guvernamental este industria navală olandeză, care, potrivit raportului, primește 6,7 miliarde de euro.

Arderea combustibililor fosili – cum ar fi cărbunele, petrolul și gazele naturale – este responsabilă pentru cea mai mare parte a poluării cu carbon. Aceasta încălzește planeta și alimentează fenomene meteorologice extreme și dezastre.

În 2023, pe Pământ a fost înregistrată cea mai călduroasă vară din toate timpurile, a confirmat luna aceasta Organizația Națiunilor Unite. Temperaturile din perioada iunie-august fiind cu 1,5 grade Celsius mai mari decât în mod normal.

Urmărește-ne pe Google News