Mai-marii ”Internelor” au scos în stradă pentru cele patru zile de vacanță în care a intrat întreaga Românie peste 23.000 de angajați – polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră. Rezultatul a fost unul în care nu și-au mai făcut loc incidentele extrem de grave, spun reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Au fost semnalate 13.236 evenimente, din care 11.245 sesizate prin SNUAU 112. Din cele 2.887 de infracțiuni, cele mai multe au fost cele  contra patrimoniului (aproape 1.030, ce reprezintă peste 35 de procente). La capitolul ”amenzi” au fost contabilizate 14.784 de sancțiuni contravenționale, în valoare de cca. 4.900.000 lei.

Brazi, alimente și petarde în valoare de zeci de mii de lei, confiscate de la comercianți

Nici comercianții care, de Sărbători, au încercat să scoată un ban necinstit pe spatele cumpărătorilor nu au scăpat. Au fosat confiscate bunuri în valoare de 61.293 lei, dintre care produse alimentare în valoare de 8.671 lei, material lemnos în valoare de 5.881 lei, pomi de Crăciun în valoare de 5.747 lei și articole pirotehnice de peste 24.000 lei.

Peste o mie de șoferi au rămas fără permis

Polițiștii rutieri au desfășurat misiuni pentru prevenirea și depistarea conducătorilor auto care nu respectă legislația rutieră, fiind reținute 1.057 de permise de conducere. În acest context, au fost constatate 504 infracțiuni la regimul circulației rutiere și au fost aplicate 9.973 de sancțiuni contravenționale dintre care 117 pentru consum de alcool și 2.815 pentru viteză.

Pompierii au intervenit la peste 300 de incendii și la mii de situații de urgență

Pentru cei 5.100 de pompieri care s-au aflat în cazărmi în aceste patru zile de sărbătoare alarma a sunat de 4.271 de ori, dintre care peste 300 de incendii și peste 4.000 de situații în care au fost implicate echipaje SMURD.

Elicoperele MAI au transportat 33 de pacienți

Piloții Inspectoratului General de Aviație al MAI au efectuat misiuni aeromedicale, cu 10 elicoptere, pentru transportul de urgență a 33 pacienți.

Jandarmii au participat la 250 de misiuni

La nivel național, zilnic, au fost la datorie, în perioada 23-26 decembrie a.c., aproximativ 5.500 de jandarmi, care au desfășurat 250 misiuni de asigurare a ordinii publice, acționând cu precădere în zonele aglomerate.

De asemenea, jandarmii montani au intervenit pentru salvarea a 5 turiști care s-au aflat în situații dificile.

Polițiștii de frontieră au asigurat fluxul pentru sute de mii de persoane

Totodată, în această perioadă, cca. 4.200 de polițiști de frontieră au fost de serviciu, zilnic, pentru asigurarea unui control operativ în punctele de trecere a frontierei. Aproximativ 347.859 de persoane și 84.257 de autovehicule au intrat în țară, în această minivacanță, iar 224.610 persoane și 56.664 de autovehicule au ieșit din România.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News