Circulația este interzisă în Kenya între orele 20.00 și 4.00. Iar în noapte de sâmbătă spre duminică, autoritățile au decis să închidă drumurile pentru a se asigura că măsura este respectată. A urmat un ambuteiaj masiv, căci mii de oameni mergeau către capitala Nairobi.

Șoferii frustrați au claxonat încontinuu, sute de persoane au dormit peste noapte în automobile, în timp ce alții au decis să-și abandoneze mașinile și să încerce să ajungă acasă pe jos.



„Respectarea măsurilor necesare de sănătate publică nu se referă la tortură, așa cum se întâmplă pe autrostrada Thika, ci la dialogul național și angajamentul comunității în protejarea vieților”, a scris pe Twitter dr. Githinji Gitahi, CEO al ONG-ului Amref Health Africa.



Unele situații au fost cu adevărat disperate. Un cuplu care își ducea copilul bolnav la spital a rămas blocat în trafic timp de două ore până când o ambulanță a reușit să „se strecoare” în zonă.

„Este ridicol. Carantina de noapte este aplicată foarte prost. Zero empatie, zero grijă. Sper că această familie și ceilalți mii de oameni care au rămas blocați sunt bine. Măsuriel anti-COVID nu trebuie să fie o scuză pentru a tortura și da peste cap viața cetățenilor”, a transmis și o activistă cunoscută în Kenya.

După aproximativ trei ore, autoritățile au decis să reia circulația.

Kenya, țară cu populație de aproape 50 de milioane de locuitori, se confruntă cu al treilea val al pandemiei, care a determinat autoritățile să anunțe noi restricții. În afara restricției de circulație pentru cinci județe, inclusiv Nairobi,, președintele Uhuru Kenyatta a dispus închiderea restaurantelor și a școlilor.

Urmărește-ne pe Google News