Mii de spanioli au ieșit luni în stradă, în centrul Madridului, pentru a protesta împotriva intenției guvernului de a-i grația pe cei 12 politicieni catalani condamnați în legătură cu tentativa de secesiune din 2017/FOTO: Youtube El Pais
Mii de spanioli au ieșit duminică în stradă, în centrul Madridului, pentru a protesta față de intenția guvernului de a-i grația pe cei 12 politicieni catalani condamnați în legătură cu tentativa de secesiune din 2017, informează Agerpres, care citează Reuters și AFP.
Potrivit poliției spaniole, circa 25.000 de persoane se adunaseră duminică, la prânz, în piața Colon. Printre cei prezenți, s-ar fi aflat și liderii Partidului Popular (PP), principalul partid al Opoziției, și al formațiunii de extremă dreaptă Vox, Pablo Casado și Santiago Abascal.
Primarul Madridului (PP), Jose Luis Almeida, a atenționat că „spaniolii nu-l vor ierta” pe premierul Pedro Sanchez dacă acesta îi va grația pe independentiști.
În octombrie 2019, nouă lideri ai separatiștilor catalani au fost condamnați la închisoare între 9 și 13 ani pentru încercarea de a declara independența provinciei lor, în legătură cu referendumul din Catalonia, interzis de guvernul de la Madrid.
Ceilalți trei acuzați au fost considerați vinovați doar de nesupunere, faptă mai puțin gravă, pentru care nu au primit pedepse cu închisoarea.
Dreapta a coalizat în 2019 zeci de mii de oameni care au cerut demisia lui Sanchez, acuzându-l că a „trădat” Spania prin dialogul cu separatiștii catalani.