Guvernul conservator al premierului Kyriakos Mitsotakis, care a câştigat un al doilea mandat anul trecut, este aşteptat să prezinte luna aceasta în parlament un proiect de lege care ar permite universităţilor private să funcţioneze pe teritoriul Greciei.
Guvernul de la Atena a precizat că acestea vor funcţiona ca filiale ale universităţilor străine. Mulţi cred însă că această mişcare va devaloriza diplomele de la universităţile publice din Grecia şi că sistemul privat îi va exclude pe cei care nu-şi pot permite costurile.
Studenții, îngrijorați că nu-și vor mai putea găsi loc de muncă după absolvire
Schimbarea va „destrăma universitatea publică aşa cum o ştiam”, a declarat studenta Christina Iliopoulou, care s-a alăturat protestului din Atena.
„Ne va distruge viaţa de zi cu zi în ceea ce priveşte modul în care ne vom putea găsi un loc de muncă după ce vom absolvi”, a mai spus ea.
Protestele au fost în mare parte paşnice, dar la Atena a avut loc o scurtă ciocnire între protestatari şi poliţie, care a tras cu gaze lacrimogene.
Guvernul vrea să-i atragă înapoi în țară pe tinerii care studiază în străinătate
Universităţile din Grecia sunt instituţii finanţate de guvern, unde frecventarea este gratuită de zeci de ani.
Însă Grecia a implementat în trecut o serie de reforme în domeniul educaţiei, în ciuda opoziţiei acerbe a studenţilor şi a profesorilor.
Guvernul lui Mitsotakis, care se bucură de o majoritate parlamentară, a argumentat că reforma ar susţine economia prin atragerea înapoi a unei părţi din cei aproximativ 40.000 de studenţi care studiază acum în străinătate şi ar inversa exodul cadrelor universitare provocat de criza datoriilor din 2010-2018.
Programele de studii ale universităţilor private ar urma standarde academice foarte stricte, a afirmat guvernul săptămâna trecută, adăugând că reforma ar elibera, de asemenea, universităţile publice de birocraţie şi ar stimula autoguvernarea acestora.
Foto: Profimedia Images
Marica13 • 18.01.2024, 17:54
Eu nu știu ce caută mulți oameni din anumite funcții eu credeam că reprezintă interesele cetățenilor în acele funcții.