Evacuările au început marți dimineață, cu autobuzele care se îndreptau spre orașul Poltava, mai la sud și departe de liniile frontului. Ele au fost favorizate de decizia Rusiei de a opri ostilitățile și a deschide coridoare umanitare. Locuitorii din alte orașe nu au fost la fel de norocoși întrucât armistițiul și coridoarele umanitare s-au lovit de repornirea focului pentru care ambele părți s-au învinovățit.

Sumi este considerată prima evacuare în masă de succes, în ciuda faptului că Rusia a anunțat mai multe încetări ale focului pentru a scoate oamenii din orașele bombardate. O încercare similară pentru persoanele prinse în Cernihiv a eșuat marți, deoarece Rusia a continuat să bombardeze ruta de ieșire, a susținut Ucraina.

Guvernatorul regional din Sumi a declarat că coridorul umanitar va continua să funcționeze și miercuri pentru a evacua și mai mulți civili prinși între cele două tabere. Sumi, în apropiere de granița cu Rusia, a fost zile întregi sub un bombardament rusesc aprig. Numai luni, 22 de persoane – inclusiv trei copii – au fost ucise în atacurile aeriene ruse, au declarat oficialii locali.

Moscova a anunțat încă o încetare a focului umanitar pentru a permite civililor din orașele atacate să fugă, potrivit relatărilor presei de stat ruse. Coridoarele vor fi din nou amenajate pentru Kiev, Cernihev, Sumi, Harkov și Mariupol la ora locală 10.00. Este a treia oară când Moscova a anunțat încetarea focului.

Peste două milioane de persoane, dintre care aproximativ 800.000 de copii, au părăsit Ucraina de izbucnirea invaziei rusești pe 24 februarie.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News