„Consider că un astfel de act nu este în interesul naţiunii noastre şi nici nu corespunde Constituţiei”, i-a scris Mike Pence preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, chiar înainte de un vot în camera inferioară a Congresului asupra unei rezoluţii ce a solicitat utilizarea acestei pârghii inedite în istoria politică americană.

Camera nu îl poate forţa pe Mike Pence să îl înlăture pe Donald Trump, iar următorul pas îl reprezintă un vot asupra unui articol privind punerea sub acuzare pentru „incitare la insurecţie”.

Asta după ce preşedintele şi-a încurajat susţinătorii printr-un discurs susţinut săptămâna trecută să intre în Capitoliul SUA, în timp ce era certificată victoria în alegeri a democratului Joe Biden.

Articolul de punere sub acuzare este aşteptat să treacă de Camera controlată de democraţi, ceea ce îl va face pe Trump să fie primul preşedinte american pus de două ori sub acuzare.

Este neclar deocamdată care va fi calendarul procesului lui Trump în Congres, după votul pentru punerea sub acuzare, ce ar putea avea loc chiar miercuri. Asta în condițiile în care mandatul lui Trump se încheie în curând, pe 20 ianuarie.

La fel de incert este și rezultatul unui vot în Senat.

Este nevoie de votul a două treimi dintre senatori, pentru ca președintele să fie condamnat în camera superioară, ceea ce înseamnă că democrații au nevoie să convingă cel puțin 17 senatori republicani.

Potrivit New York Times, în jur de 20 de senatori republicani și-ar fi exprimat intenția de a vota pentru condamnarea președintelui.

Între timp, președintele a continuat să respingă orice responsabilitate pentru asaltul ce a avut loc săptămâna trecută la sediul Congresului SUA. Trump a declarat marți că discursul său ținut înaintea violențelor de la Capitoliu a fost „total adecvat”.

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News