Autobiografia lui Mike Pence, în prezent fără un titlu, ar urma să apară în 2023.

CNN a scris că pe contractul încheiat de vicepreședintele SUA din mandatul lui Trump e trecută o sumă din șapte cifre, Pence urmând să primească peste 3 milioane de dolari pentru dezvăluirile sale.

„Sunt recunoscător că am ocazia să povestesc viața mea în serviciul public poporului american, de la serviciul în Congres până la biroul guvernatorului Indiana și în calitate de vicepreședinte al Statelor Unite”, a declarat Mike Pence.

„Aștept cu nerăbdare să colaborez cu echipa remarcabilă de la Simon & Schuster pentru a invita cititorii în călătoria de la un oraș mic din Indiana la Washington, DC”, a mai spus el.

Pence este primul oficial important al administrației Trump care a încheiat un astfel de acord după finalul mandatului. Între foștii parteneri ai lui Trump despre care se știe că scriu cărți autobiografice se mai numără fosta consilieră de la Casa Albă Kellyanne Conway și fostul secretar de stat Mike Pompeo.

Dezvăluirile lui Pence vor produce probabil tensiuni similare celor cu care s-a confruntat fostul vicepreședinte când a refuzat cererile lui Trump de a ajuta la răsturnarea rezultatelor alegerilor.

Pence este văzut pe scară largă drept un aliat loial și complice al lui Trump, dar susținătorii fostului președinte american și însuși fostul președinte l-au acuzat că nu a intervenit pe 6 ianuarie când, în Congres, a fost certificată victoria lui Joe Biden la alegeri.

Vicepreședintele Simon & Schuster, Dana Canedy, a declarat că autobiografia lui Pence va fi „revelatorie”, fără să spună în mod specific dacă va aborda și evenimentele din 6 ianuarie.

„Viața și opera vicepreședintelui Pence, călătoria sa de creștin, provocările și triumfurile cu care s-a confruntat și lecțiile pe care le-a învățat vor spune o poveste americană a serviciului public extraordinar într-o perioadă de interes public de neegalat pentru guvernul și politica noastră”, a spus Canedy.

Urmărește-ne pe Google News