Lui Tăriceanu i s-a urât cu binele: s-a luat de Mike Tyson, amintind că acesta a fost la pușcărie. El a adăugat că „nu i se pare că este o propunere care să fie onorantă pentru instituţia Parlamentului”.

”Dacă la Mike Tyson dacă ar fi fost numai această chestiune şi tot probabil că nu ar fi fost justificată invitarea lui, aşa cum am văzut. Dar pe lângă activitatea lui sportivă, Mike Tyson s-a distins în viaţa particulară cu o serie întreagă de probleme care l-au dus în final chiar la închisoare. Un astfel de personaj, componenta sportivă e una, dar nu le putem disocia. Sunt mari sportivi care în viaţa privată au avut un comportament ireproşabil şi îi prefer pe aceia”, a adăugat şeful Senatului.

”Cred că cei care au făcut propunerea nu au stat să se gândească foarte mult, din păcate. Nu mi se pare că este o propunere care să fie onorantă pentru instituţia Parlamentului. Din contra, îmi pare rău”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Pe de altă parte, liberalii spun însă că Tyson este un exemplu de om care a avut puterea de a se ridica din mocirlă și a se reabilita.

 

„Va veni și va fi salutat în cadrul ședinței Senatului!”

Vicepreşedintele Senatului, Ben-Oni Ardelean (PNL), a declarat că fostul campion mondial la box profesionist Mike Tyson va veni, miercuri, la Senat. Urmează să viziteze clădirea Parlamentului şi să participe, ca invitat, la şedinţa plenului Senatului.

„În şedinţa de miercuri dimineaţă a plenului Senatului va veni şi domnul Mike Tyson, recunoscut în lumea sportului şi a entertainmentului, dar şi a filantropiei, în general. Va veni şi va fi salutat în cadrul şedinţei Senatului”, a spus, marţi, Ben-Oni Ardelean, vicepreşedinte al Senatului din partea PNL.

Fostul campion mondial la categoria grea, în vârstă de 50 de ani, vine în România pentru a participa la conferinţa de lansare a unei băuturi energizante.

 
 

Urmărește-ne pe Google News