Nordul Italiei, una dintre regiunile care au avut cel mai mult de suferit din cauza pandemiei de COVID, este și una dintre cele mai poluate zone ale Europei.

În ianuarie, la Milano, ca și la Torino, se înregistrau niveluri-record de poluare, lucru care a determinat autoritățile să interzică mașinile pe motorină la ore de vârf, ca primă măsură.

Nivelul noxelor a scăzut însă foarte mult după instituirea carantinei și reducerea cu până la 75% a traficului.

În Milano, oficialii vor să păstreze trendul descendent al poluării și după ridicarea carantinei, printr-un plan ambițios, Strade Aperte (Străzi deschise – n.r.), care presupune ca majoritatea locuitorilor să renunțe la deplasarea cu mașinile personale în favoarea transportului în comun și a celui alternativ.

Vara aceasta, 35 de kilometri de străzi din
oraș vor fi închiși – pentru început – circulației auto, fiind convertiți în
piste pentru biciclete sau alei pietonale.

Pe o serie de alte străzi, pe care mașinile
vor continua să circule, va fi impusă o limită de viteză de 30 km/h.

Trebuie să reducem traficul auto, de ani buni încercăm s-o facem. Sunt prea multe mașini, nu mai e loc pentru oameni. Da, vrem să repornim economia, dar pe alte baze decât înainte și nu în detrimentul oamenilor.

Viceprimarul Marco Granelli:

În Milano, locuitorii străbat, în medie, 4 km de acasă până la serviciu, distanță ușor de parcurs cu bicicleta – este unul din motivele pentru care autoritățile cred că planul Strade Aperte ar putea avea succes.

Lucrările de transformare a străzilor ar urma să înceapă în mai și să se finalizeze până la sfârșitul verii.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News