Cei 250 de semnatari spun că impozitarea superbogaților va canaliza excesul de avere privată într-o investiție pentru viitorul democratic. Raportul „Mândri să plătească mai mult”, realizat în urma unui sondaj din decembrie 2023 în rândul a 2.300 de milionari din G20, arată că:

  • 74% dintre aceștia susțin impozitarea mai mare a averii;
  • 75 la sută susțin introducerea unui impozit pe avere de 2 la sută pentru miliardari, așa cum a propus Observatorul fiscal al UE în octombrie 2023;
  • 58 la sută susțin introducerea unui impozit pe avere de 2 la sută pentru persoanele cu mai mult de 10 milioane de dolari;
  • 72 la sută consideră că bogăția extremă ajută la cumpărarea influenței politice;
  • 54 la sută consideră că bogăția extremă reprezintă o amenințare la adresa democrației.

„Furcile au fost consecința inevitabilă a nemulțumirilor extreme”

„Trăim într-o a doua Epocă a aurului”, a declarat actorul Brian Cox, câștigător al unui premiu Emmy și al Globului de Aur, care l-a interpretat pe miliardarul fictiv Logan Roy în serialul „Succession” de la HBO. „Miliardarii își exercită averea extremă pentru a acumula putere politică și influență, subminând simultan democrația și economia globală. A trecut de mult timpul să acționăm. Dacă oficialii noștri aleși refuză să abordeze această concentrare de bani și putere, consecințele vor fi dezastruoase”, a mai punctat acesta.

„De-a lungul istoriei, furcile au fost consecința inevitabilă a nemulțumirilor extreme, dar astăzi, masele se îndreaptă spre populism, care este în creștere în întreaga lume. Se întâmplă și aici. Cunoaștem deja soluția pentru a ne proteja instituțiile și pentru a ne stabiliza țara: este impozitarea bogăției extreme. Ceea ce ne lipsește este tăria politică de a o face. Chiar și milionarii, și miliardarii ca mine spun că este timpul. Elitele reunite la Davos trebuie să ia în serios această criză”, a declarat Abigail Disney, documentaristă, activistă și membră a familiei Disney.

Milionari și miliardari din 17 țări, printre care Abigail Disney, Brian Cox, Simon Pegg, Valerie Rockefeller, Marlene Engelhorn și Guy Singh-Watson, au semnat scrisoarea.

Marlene Engelhorn, moștenitoare austriacă și cofondatoare a taxmenow, a declarat: „Anul 2024 ar putea fi începutul unei schimbări reale dacă G20 ar lua în serios problema de a colecta mai multe impozite de la oameni ca mine. Cu un populism în creștere și o bogăție în creștere mergând mână în mână, nu ne putem permite încă un an de neglijență economică fără a periclita și mai mult democrația. G20 din Brazilia poate contribui la rezolvarea acestei probleme dacă va conduce eforturile globale de a ne impozita pe noi, cei superbogați.”

„Impozitați bogăția extremă!”

Iată conținutul integral al scrisorii:

„Suntem surprinși că nu ați reușit să răspundeți la o întrebare simplă pe care o punem de trei ani: când veți impozita bogăția extremă? Dacă reprezentanții aleși ai principalelor economii ale lumii nu iau măsuri pentru a aborda creșterea dramatică a inegalității economice, consecințele vor continua să fie catastrofale pentru societate.

Demersul nostru pentru impozite mai echitabile nu este radical. Mai degrabă, este o cerere de revenire la normalitate, bazată pe o evaluare sobră a condițiilor economice actuale. Noi suntem oamenii care investesc în start-upuri, modelează piețele bursiere, dezvoltăm afaceri și încurajăm creșterea economică durabilă. Suntem, de asemenea, cei care beneficiază cel mai mult de pe urma statu-quoului. Dar inegalitatea a atins un punct de cotitură, iar costul său pentru riscul nostru economic, societal și de stabilitate ecologică este grav și crește în fiecare zi. Pe scurt, trebuie să acționăm acum.

Solicitarea noastră este simplă: vă cerem să ne impozitați pe noi, cei mai bogați din societate. Acest lucru nu va modifica în mod fundamental nivelul nostru de trai, nu ne va priva copiii și nu va afecta creșterea economică a națiunilor noastre. Dar va transforma bogăția privată extremă și neproductivă într-o investiție pentru viitorul nostru democratic comun.

Soluția nu poate fi găsită în donații unice sau în filantropie; acțiunile individuale nu pot îndrepta dezechilibrul colosal actual. Avem nevoie ca guvernele și liderii noștri să conducă. De aceea, venim din nou la dumneavoastră cu rugămintea urgentă de a acționa unilateral la nivel național și împreună pe scena internațională.

Fiecare clipă de întârziere consolidează statu-quoul economic periculos, amenință normele noastre democratice și pasează responsabilitatea copiilor și nepoților noștri. Nu numai că vrem să fim impozitați mai mult, dar credem că trebuie să fim impozitați mai mult. Am fi mândri să trăim în țări în care acest lucru este de așteptat și mândri de liderii aleși care construiesc un viitor mai bun. În calitate de cei mai bogați membri ai societății, am fi:

Mândri să plătim mai mult pentru a combate inegalitatea extremă.

Mândri să plătim mai mult pentru a contribui la reducerea costului vieții pentru cei care muncesc.

Mândri să plătim mai mult pentru a educa mai bine următoarea generație.

Mândri să plătim mai mult pentru sisteme de sănătate rezistente.

Mândri să plătim mai mult pentru o infrastructură mai bună.

Mândru să plătesc mai mult pentru o tranziție ecologică.

Mândri să plătim mai multe taxe pe bogăția noastră extremă.

Valoarea unor sisteme fiscale mai echitabile ar trebui să fie evidentă. Știm cu toții că economia de tip trickle down (cu politici care includ avantaje pentru cei mai bogați – n.r.) nu s-a simțit în societate. În schimb, aceasta ne-a oferit salarii stagnante, o infrastructură care se prăbușește, servicii publice care eșuează și a destabilizat însăși instituția democrației. A creat un sistem economic rușinos, incapabil să ofere un viitor mai luminos și mai durabil. Aceste provocări nu vor face decât să se agraveze dacă nu reușiți să abordați inegalitatea extremă a bogăției.

Adevărata măsură a unei societăți poate fi găsită nu doar în modul în care aceasta își tratează cei mai vulnerabili, ci și în ceea ce le cere celor mai bogați membri ai săi. Viitorul nostru este unul al mândriei fiscale sau al rușinii economice. Aceasta este alegerea.

Vă cerem să faceți acest pas necesar și inevitabil înainte de a fi prea târziu. Faceți ca țările voastre să fie mândre. Impozitați bogăția extremă.”

 
 

Urmărește-ne pe Google News