Jack Ma, fondatorul Alibaba, a fost înlocuit din rolul de jurat al emisiunii Africas Business Heroes. De asemenea, fotografia sa a fost scoasă de pe site-ul show-ului, iar miliardarul nu se mai regăseşte nici în clipul de promovare a emisiunii.
Un purtător de cuvânt al Alibaba a declarat că Ma nu a mai apărut în finala show-ului de talente din cauza programului încărcat. Chiar dacă finala a fost înregistrată în luna noiembrie, ea va fi difuzată în primăvară.
Absența lui Jack Ma a venit la scurt timp după ce a criticat autoritățile de reglementare din China și băncile de stat, potrivit World Today News.
În urma discursului său, autorităţile chineze i-au suspendat listarea la bursă a companiei sale Ant Group, o ofertă publică de 37 miliarde de dolari. De atunci, magnatul nu a mai avut nicio apariţie publică. Mai mult, autorităţile chineze au declanşat o anchetă în legătură cu Alibaba, cea mai cunoscută companie a lui Jack Ma, în privința unor presupuse practici monopoliste.