Potrivit sursei citate, miliardarul israelian a fost găsit vinovat de mituirea fostului preşedinte din Guineea (vestul Africii) pentru a obține dreptul de exploatare a zăcământului de fier Simandou.

Sentința nu este definitivă, iar avocații lui Benyamin ”Beny” Steinmetz au anunțat că vor face apel.

Dat în urmărire internațională de Poliția Română în ”dosarul Ferma Băneasa”

Miliardarul israelian este dat în urmărire internațională de Poliția Română, după ce a fost condamnat în România, în lipsă, la 5 ani de detenţie cu executare pentru grup infracţional organizat în dosarul Ferma Băneasa.

Asta nu l-a împiedicat pe omul de afaceri, care locuiește în Israel, să se prezinte personal în fața Tribunalului din Geneva, la procesul cu ramificații internaționale.

Ancheta se desfăşoară în Elveţia întrucât unele fapte de corupţie s-au petrecut la Geneva.

Licențe miniere în Guineea

Steinmetz este acuzat de corupție pentru obținerea unor licențe miniere în Guineea, notează portalul american bloomberg.com.

Dosarul vizează o presupusă mită de circa 10 milioane de dolari, care ar fi ajuns din conturi elvețiene la înalți oficiali guvernamentali din țara africană, astfel încât grupul BSGR al lui Steinmetz să obțină exploatarea unui zăcământ de fier din Simandou, în detrimentul companiei anglo-australiene Rio Tinto.

Miliardarul și doi asistenți de-ai săi sunt acuzați de un procur elvețian că ar fi plătit mită 10 milioane de dolari uneia dintre soțiile fostului președinte din Guineea, Lansana Conte, pentru licențe miniere, între 2005 și 2010.

Simandou e una dintre cele mai bogate rezerve din lume de minereu de fier de înaltă calitate, deținând circa două miliarde de tone de ingredient pentru fabricarea oțelului.

În 2013, The New Yorker şi The Guardian au scris pe larg despre modul în care Beny Steinmetz a pus mâna pe zăcământul de fier Simandou din Guineea. Miliardarul ar fi cumpărat – cu doar 167 de milioane de dolari – minereuri a căror valoare era estimată la peste 5 miliarde de dolari. Steinmetz a cumpărat licența în 2008, cu câteva luni înainte ca președintele din Guineea, Lansana Conte, să moară.

 
 

Urmărește-ne pe Google News