3955-134916-bild.jpgScandal uriaş în Germania, din cauza unui chirurg renumit care, se pare, conform ziarului Bild, a nenorocit viaţa a trei oameni, printre care şi un român. Nicolae Matei, 44 de ani, poliţist, a apelat în anul 2000 la medicul Hans Peter Friedl, cu speranţa că se va face bine. Suferea de o afecţiune la şold şi, la recomandarea unor doctori din România, a mers să-şi pună o proteză, la clinica unde profesa Friedl, în Germania. Nicolae a trecut prin chinuri groaznice şi l-a dat în judecată pe neamţ. Cu toate acestea, după nouă ani de proces, chirurgul a fost cel care a obţinut de la statul german o despăgubire de 1,9 milioane de euro, în vreme ce românul primeşte o rentă mizeră.

Nicolae Matei a mers plin de speranţă la chirurgul german, convins că acesta îi va reface şoldul. Însă operaţia la care a fost supus i-a distrus, în fapt, viaţa. Intervenţia a durat mai bine de cinci ore, conform românului, care a intrat în comă imediat după aceasta. S-a trezit după trei zile, cu dureri sfâşietoare. Deşi i-a cerut lui Friedl să verifice dacă nu cumva s-a greşit ceva, acesta a refuzat. După câteva zile, medicul l-a consultat şi şi-a dat seama că un şurub folosit pentru a prinde proteza de un os a strangulat o venă importantă la picior şi acesta s-a cangrenat. A urmat o nouă operaţie şi, tragic, o nouă greşeală. Friedl a uitat, de data aceasta, în interiorul corpului poliţistului român, o compresă. Pacientul a făcut infecţie şi timp de doi ani a stat cu rana deschisă, dependent de injecţii cu morfină, pentru dureri. Abia recent rana a început să se vindece, dar piciorul a rămas cu 12 centimetri mai scurt.

Cine este Daniel Baciu, omul care gestionează pensiile românilor. Împreună cu soția încasează de la stat șase venituri în valoare de 280.000 de lei pe an
Recomandări
Cine este Daniel Baciu, omul care gestionează pensiile românilor. Împreună cu soția încasează de la stat șase venituri în valoare de 280.000 de lei pe an

Nicolae primeşte 290 € pe lună

Deşi era poliţist de teren, acum Nicolae Matei a fost mutat la munca de birou şi se deplasează doar în cârje. Unii medici au declarat însă, pentru Bild, că mai există încă riscul ca piciorul lui Nicolae să fie amputat. Pentru tot chinul, el l-a dat în judecată pe neamţ. Cu toate că dovezile greşelilor doctorului sunt grăitoare, statul german i-a dat dreptate chirurgului, care a primit o despăgubire uriaşă, de 1,9 milioane de euro. Motivul? Procesul nu i-a permis să mai profeseze şi a pierdut foarte mulţi bani. Pe de altă parte, românul a primit din partea unei companii de asigurări 290 de euro pe lună.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Două crime comise în județul Constanța, aparent fără legătură între ele, scot la iveală un caz înfiorător
Știrileprotv.ro
Două crime comise în județul Constanța, aparent fără legătură între ele, scot la iveală un caz înfiorător
Ce s-a întâmplat cu tânăra stewardesă din Bistrița, găsită moartă în Japonia, la doar 30 de ani! Detaliul dureros făcut public de familie
Viva.ro
Ce s-a întâmplat cu tânăra stewardesă din Bistrița, găsită moartă în Japonia, la doar 30 de ani! Detaliul dureros făcut public de familie
Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Libertateapentrufemei.ro
Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
De ce e bine să adaugi sare în cafea. Trucul pe care din ce în ce mai multe persoane îl pun în aplicare
FANATIK.RO
De ce e bine să adaugi sare în cafea. Trucul pe care din ce în ce mai multe persoane îl pun în aplicare
Handbalul ca mod existențial » Dialog captivant cu Bianca Grigore, sportiva de 17 ani îndrăgostită de citit și care are un vis suprem: „Îmi doresc din tot sufletul să las o amprentă aici” + „E esențial să-mi antrenez mintea!”
GSP.RO

Temperatura ideală la care să speli lenjeria de pat. Greșeala pe care multe gospodine o fac și care poate distruge țesătura
FANATIK.RO
Temperatura ideală la care să speli lenjeria de pat. Greșeala pe care multe gospodine o fac și care poate distruge țesătura
Val de reacții pe internet după ce Carmen Grebenișan a dezvăluit cine e, de fapt, noul ei iubit. 'Nu este nimic ascuns'
Unica.ro
Val de reacții pe internet după ce Carmen Grebenișan a dezvăluit cine e, de fapt, noul ei iubit. 'Nu este nimic ascuns'
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Ploi şi vijelii în toată ţara, până joi dimineaţă. La noapte, 14 judeţe şi Capitala intră sub avertizare meteo de furtuni
Observatornews.ro
Ploi şi vijelii în toată ţara, până joi dimineaţă. La noapte, 14 judeţe şi Capitala intră sub avertizare meteo de furtuni
Horoscop 10 septembrie 2024. Săgetătorii sunt în elementul lor și asta le dă putere, sporind efectul pe care îl au asupra celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 10 septembrie 2024. Săgetătorii sunt în elementul lor și asta le dă putere, sporind efectul pe care îl au asupra celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI