Unul dintre principalii furnizori de cocaină din oraş,
Florin Vais, a „turnat“ tot în faţa anchetatorilor. Dealerul vedetelor a
confirmat numele a cel puțin cinci milionari din oraş despre care procurorii de
la Crimă Organizată aveau indicii că trag pe nas cocaină, drogul bogaţilor,
indică sursa citată. Niciunul nu are calitatea de suspect, la acest moment.
Lista milionarilor ar fi mult mai lungă, susţin surse
judiciare, existând posibilitatea ca unii să fie trimişi în judecată pentru
consum ilicit de droguri.
Patroni de cluburi, dezvoltatori imobiliari sau
afacerişti din domeniul videochatului se numără printre cei cărora Florin Vais
le furniza cocaină.
O scenă ireală este descrisă în dosar. Un tânăr cu bani
din oraş, patron de club, a cerut 5 grame de cocaină pentru a-şi servi
invitaţii la petrecerea de botez a fiicei sale. Vais i-a oferit doar 3 grame,
însă pentru că era un eveniment festiv, nu i-a cerut bani.
Cu un preţ aproximativ de 100 de euro pentru un gram,
cocaina este unul dintre drogurile care, de regulă, ajung doar la persoane cu
bani.
Aducea cocaină ascunsă în piese auto
În referatul prin care DIICOT a obţinut în decembrie 2019 arestarea lui Vais, se menţiona: „Cantităţile de cocaină sunt comercializate unui cerc select de persoane, cu o situaţie materială foarte bună şi consumate cu ocazia diferitor evenimente sau petreceri private organizate în cadrul acestui cerc“.
Florin Vais era poreclit ”Regele” pentru că aducea în
Iași cea mai pură cocaină. De altfel, și în momentul prinderii sale în
flagrant, în noimebrie 2019, primea într-un colet din Columbia 100 de grame de
cocaină de puritate foarte înaltă.
Traficantul își desfășura afacerile cu droguri sub
paravanul comercializării mașinilor de lux. De altfel, cocaina primită de
acesta în pachet se afla ascunse în piese de autoturisme.