Pustiul de 17 ani care a castigat cel mai mare premiu din istoria Loteriei Romane si-a ridicat banii. Tanarul sucevean a primit o data cu cec-ul de 43 miliarde lei si cheile apartamentului de trei camere situat in centrul Bucurestiului. Cu o parte din bani, adolescentul a declarat ca vrea sa-si ajute familia, biserica si oamenii saraci.
Apartamentul in posesia caruia a intrat norocosul castigator al super-premiului de 1,6 $ este evaluat la circa 40.000 dolari. Locuinta are trei camere, bucataria complet utilata si este situata in blocul Loteriei Nationale de la intersectia strazii Nerva Traian cu pasajul Marasesti. Atat banii, cat si cheile de la casa au fost inmanate personal castigatorului de catre ministrul finantelor, Mihai Tanasescu. De teama ,,oamenilor rai si a dusmanilor,,, norocosul nu a vrut sa-i fie facuta publica identitatea.
Provenit dintr-o familie numeroasa de langa Falticeni, tanarul sucevean nu a avut niciodata prea multe posibilitati materiale si nu a indraznit sa spere ca va avea parte de distractii, masini ori alte nebunii din visele celor mai multi adolescenti. Pana acum, nu a vazut niciodata marea si cu atat mai putin alte meleaguri. Castigul ii va da posibilitatea sa puna pe picioare o afacere, sa-si cumpere o masina si sa vada Parisul. ,,Vreau sa dau o parte din bani bisericii si oamenilor saraci. Cu ce-mi ramane, am sa-mi creez un viitor, sa-mi fac o afacere pe cont propriu, dar nu m-am gandit inca in ce domeniu. Asa, imi plac masinile, calculatoarele si animalele,,, spunea misteriosul castigator.

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News