Soldatul a fost rănit la umăr, a declarat pentru AFP o sursă din poliţie, în timp ce ministrul francez de interne, Gérald Darmanin, a notat pe platforma X că prognosticul vital al militarului „nu este compromis”.
„Gândurile sunt la militarul rănit în această seară la Gare de l’Est care participa în cadrul operaţiunii Sentinelle. Sprijin şi recunoaştere pentru forţele noastre armate care participă mai mult ca niciodată la asigurarea securităţii francezilor”, a transmis Sébastien Lecornu.
Acest atac survine vine cu mai puţin de două săptămâni înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august).
Operaţiunea Sentinelle a fost lansată în 2015 după atacul asupra redacţiei revistei satirice Charlie Hebdo din Paris. Patrule de soldaţi puternic înarmaţi au devenit de atunci parte din viaţa de zi cu zi a parizienilor.
În februarie 2017, un egiptean a atacat cu o macetă militari ai operaţiunii Sentinelle care se aflau de serviciu la Carrousel du Louvre, foarte aproape de Muzeul Luvru din Paris, atacatorul strigând „Allah Akbar”.
FOTO: Profimedia
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Viva.ro
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Adevarul.ro
Rușii declanșează războiul hibrid înainte de alegerile din România. ANCOM: sunt site-uri clonate și atacuri cibernetice
Elle.ro
Celebrul actor a devenit TATĂ pentru a doua oară! PRIMELE declarații după ce a dezvăluit că s-a născut fetița lui: "Un bebeluș de nota 10."
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Observatornews.ro
Argumentele experţilor care susţin că pozele publicate de Lasconi sunt false. SURSE: USR vrea să o dea afară din partid după primul tur
HOROSCOP
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei