Un român, Octav Hagiu, se odihneşte printre celebrităţile planetei, în Forest Lawn Hollywood Hills. În celălalt colţ al lumii, în România, în localitatea vasluiană Huşi, o stradă poar-tă numele unui erou dispărut în cel de-al Doilea Război Mondial: locotenent Octav Hagiu. Nu e doar o coincidenţă, ci istoria unui personaj, demnă de un roman de aventuri.
O stradă din oraşul Huşi îi poartă numele
Profesorul Mihai Bălan, preşedintele Veteranilor de război de la Huşi, este una dintre persoanele ce a încercat să desluşească misterul ce a plutit în jurul vieţii, dar mai ales al morţii lui Hagiu. “Adevărul adevărat numai el l-a ştiut. Dar eu cred că Hagiu, fiul cunoscutului preot vasluian Ieremia Hagiu, este, de fapt omul care a decedat în America, la 82 de ani, în 2001. Mi-e clar acum că Octav s-a strecurat cumva şi, din cauze pe care numai el le-ar fi putut şti, a preferat să fie declarat mort la Huşi”, a spus profesorul Bălan.
Impresionant este faptul că, deşi la Huşi era pomenit aşa cum se cuvine unui luptător căzut pe front, colegii de şcoală ai vasluianului mărturisesc nu doar că n-au ştiut niciodată că acesta a fost declarat mort în urbea natală, ci şi faptul că, la peste 20 de ani de la terminarea războiului, s-au reîntâlnit cu Octav Hagiu, care, viu şi nevătămat, se plimba prin parcul Cişmigiu.
Un fost coleg l-a întâlnit pe Hagiu în România
Cel puţin unul dintre foştii colegi ai lui Hagiu, Iosef B. Faerstein (foto mic), trăieşte şi astăzi în Bucureşti. A ieşit la pensie, după o viaţă de publicist şi traducător idiş, sub numele de Anton Celaru. El a venit cu mărturisiri neaşteptate despre cel crezut, zeci de ani la rând, mort pe front.
“N-am ştiut că Octav a fost declarat «mort pe front» în 1945 şi că o stradă îi poartă numele. Eu ştiam sigur că nu a murit în război şi că a lucrat apoi la o fabrică de avioane în Bucureşti, ca inginer. Prin anii 70 ne-am întâlnit întâmplător, pe urmă am aflat că a plecat în America”, a declarat fostul coleg al lui Hagiu.
Numele lui Octav Hagiu se regăseşte pe lista Bisericii Ortodoxe din Hollywood cu românii care au decedat în Statele Unite. Este pomenit, de asemenea, faptul că românul a fost înmormântat la Forest Lawn Hollywood Hills, locul unde şi-a găsit odihna şi celebrul artist Michael Jackson.
Megastarul a murit de trei ori într-un an
Publicaţia The National Enquirer a dezvăluit recent faptul că Michael Jackson a murit de trei ori într-un an şi jumătate. “Ştiu că au fost cel puţin trei situaţii în ultimul an şi jumătate când Michael a murit… la propriu, după care doctorii şi gărzile sale de corp l-au readus la viaţă”, a declarat o sursă pentru revista “National Enquirer”.
Totodată, aceasta a povestit că a auzit de cel puţin două astfel de momente anul trecut, ambele implicând administrarea unor medicamente. O dată i-au provocat chiar voma, deşi cântăreţul era inconştient, pentru a-i goli stomacul, iar cu altă ocazie i-au făcut resuscitare cardiorespiratorie.
Michael a povestit experienţa din timpul celor câteva secunde cât a fost mort: “După ce doctorii au reuşit să-l trezească, Michael a spus că a murit, a ajuns în Rai şi că se simţea bine. El a spus că a fost cea mai palpitantă experienţă din viaţa sa, aceea de a vedea cum arată lucrurile din «partea cealaltă» şi apoi să se întoarcă pe Pământ”, a mai adăugat sursa.
Ultimul film al lui Michael, în România
Fanii din toată lumea ai lui Michael Jackson vor avea parte de o mare bucurie pe 30 octombrie. Filmul “This Is It”, care conţine imagini cu megastarul în timpul repetiţiilor pentru turneul de la Londra, va rula şi pe marile ecrane din România. Producţia va oferi şi secvenţe în sistem 3D.