Cuprins:
Verificări făcute de ministrul Tîlvăr
Verificările au fost dispuse de ministrul Angel Tîlvăr la sfârşitul lunii februarie, pentru a investiga posibilitatea ca personal activ din MApN să fi lucrat în companii private de securitate în Republica Democratică Congo, în timp ce se aflau în concediu sau perioadă de suspendare temporară a raporturilor de serviciu.
În urma verificărilor, s-a constatat că:
- 466 de militari rezervişti au semnat contracte cu companii de securitate active în Congo după trecerea în rezervă
- Nu s-au identificat cazuri de cadre militare active în concediu fără plată care să fi lucrat în Congo
- Şapte militari activi (doi subofiţeri şi cinci soldaţi profesionişti) au lucrat nejustificat în Congo în timpul concediului de creştere a copilului
Cei şapte militari activi au încălcat mai multe prevederi legale, printre care:
- Părăsirea teritoriului naţional fără aprobare
- Îndeplinirea altor funcţii în afara celor pe care sunt încadraţi
- Nerespectarea condiţiilor pentru plata indemnizaţiei de creştere a copilului
Parchetul Militar, sesizat
Ministerul a anunțat că a luat deja câteva măsuri. Astfel, pentru unul dintre militari s-a sesizat deja Parchetul Militar, și se vor aplica măsuri similare şi în celelalte şase cazuri. De asemenea s-au iniţiat demersuri disciplinare şi administrative, iar cazurile vor fi prelucrate la nivelul personalului MApN pentru a preveni situaţii similare.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_c9867758d0e6bb6d10a560edb0a71e8d.jpg)
Investigaţia a mai relevat că 24 de militari trecuţi în rezervă, care au lucrat ulterior în companii de securitate în Congo, au fost reactivaţi în MApN în 2023-2024, iar 14 militari în rezervă care au lucrat în Congo au devenit ulterior rezervişti voluntari.
Cele 24 de rechemări în activitate au fost aprobate la nivelul unităţilor militare. Ele s-au bazat pe prevederile Legii 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, iar MApN a conchis că nu prezintă vulnerabilităţi semnificative de securitate, cei rechemați fiind încadraţi pe funcţii de bază. Totuşi, MApN a dispus măsuri suplimentare de verificare şi monitorizare pentru fiecare caz.
În cazul celor 14 militari în rezervă care au lucrat în Congo şi apoi au devenit rezervişti voluntari, ministrul apărării a ordonat clarificarea circumstanţelor şi responsabilităţilor. De asemenea, a anunțat că se vor lua măsuri urgente de prevenire a unor situaţii similare în viitor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_6178e33c77b5ec9d1bd1fe8fe886f872.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_5340426a8ab270d3f7baa25d09ebac1e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b51e8ac67f15c23d130774c9434b700b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9fda79b7390a530c5c40d7f71b914e7c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_41ab469879bced0eb356e1abfc0316a5.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_049a14fdf1d62a8a63daf72bc770d825.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_12a1a1f42650d3dfcd37ff56a558f247.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_e95fd968164613ef823223a35bd044fd.jpg)