Vehiculele militare poloneze, escortate de echipaje ale Poliţiei Militare din cadrul Forţelor Terestre Române, se îndreptau către poligonul Smârdan pentru a participa la exerciţiul Justice Sword 21/Dacia 21 Livex, arată o postare de pe pagina de Facebook a ministerului Apărării.
După sosirea echipajelor medicale solicitate prin serviciul 112, coloana militară şi-a continuat deplasarea.
Aproximativ 15.000 de militari, dintre care 10.000 români şi 5.000 din 17 naţiuni aliate şi partenere, participă, începând de marţi şi până la jumătatea lunii iunie, în 16 poligoane şi alte facilităţi militare din România, la cea mai complexă activitate de instruire de la declanşarea pandemiei de COVID-19 – seria de exerciţii Dacia 21 Livex, condusă de Comandamentul Forţelor Întrunite din Statul Major al Apărării.
Statele participante cu efective şi tehnică de luptă pentru instruire la seria de exerciţii sunt Albania, Bulgaria, Franţa, Germania, Italia, Letonia, Marea Britanie, Moldova, Muntenegru, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, SUA, Turcia şi Ungaria, a informat Ministerul Apărării Naţionale.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro