La convorbirea în sistem video-call, soții Biden, „păziți” de Commander, puiul de ciobănesc german care s-a alăturat familiei prezidențiale, au stat de vorbă sâmbătă, dintr-un salon al Casei Albe, cu soldați americani aflați în baze internaționale din Qatar, Bahrain și România, dar și pe teritoriul SUA, în Colorado.

Din România au luat parte la întâlnirea virtuală soldați aparținând US Navy, aflați în baza militară de la Deveselu, care adăpostește scutul antirachetă (foto, ecranul din dreapta-sus).

FOTO: EPA

„Am spus în repetate rânduri că avem multe obligații ca națiune, dar una este cu adevărat sfântă: să-i pregătim și să-i echipăm cum trebuie pe cei pe care îi trimitem în calea pericolului și să avem grijă de voi și de familiile voastre cât timp sunteți plecați și când vă întoarceți acasă. Datorită vouă, care sunteți plecați, americanii de pe întreg cuprinsul țării pot petrece azi cu cei dragi”, a declarat Joe Biden.

La rândul ei, prima doamnă, Jill Biden,a spus că familia lor este obișnuită cu experiența de a avea pe cineva plecat în misiune peste hotare în timpul sărbătorilor de Crăciun, amintind de fiul lor decedat, care a fost în misiune în Irak, dar și de tatăl ei, care a luptat în Pacific în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

„Îmi pare rău că nu sunteți aici. Știm cum e pentru familiile voastre să aibă un scaun gol la masă, așa cum am avut și noi”, a spus Jill Biden.

Soții Joe și Jill Biden au și răspuns întrebărilor militarilor americani aflați în bazele internaționale sau în cele din SUA, însă această secțiune nu a mai fost publică, menționează Politico.

FOTO: EPA

Urmărește-ne pe Google News