Unul din articolele revolutionare ale Legii pensiilor, care a intrat in vigoare la 1 aprilie 2001, se refera la posibilitatea ca indemnizatia pentru ingrijirea copilului sa fie acordata la alegere, atat mamei, cat si tatalui. Multa lume nu a inteles insa ca aceasta prevedere nu se refera la toate categoriile de asigurati. Ion S. este maistru militar, iar nevasta lui profesoara. Cum aceasta are mari sanse sa fie promovata, dar a nascut de curand, tatal a decis sa intre in rolul de dadaca pentru urmatorii doi ani. Din partea conducerii unitatii unde este angajat i s-a raspuns insa ca nu are acest drept, asa ca omul s-a plans la CNCD, dar a cerut in acelasi timp sa-i fie pastrat anonimatul pentru a nu avea probleme la serviciu.
Din pacate, tanara familie va trebui sa gaseasca o alta varianta pentru a-si creste copilul intrucat raspunsul institutiei nu le este favorabil.
Cristian Jura, presedintele CNCD, ne-a spus ca „in Colegiul Director s-au analizat cazurile in care se solicita concediu de paternitate, iar concluzia este ca in statutul cadrelor militare nu exista acest drept. Potrivit legii pensiilor si asigurarilor sociale de stat (19/2000), concediul poate fi acordat si mamei, dar si tatalui. In cazul de fata insa, fiind vorba de asigurati din cadrul armatei, nu functioneaza Legea 19/2000, ci legile specifice acestei categorii”, ne-a spus presedintele CNCD.
Barbatii care nu au fost acceptati in rolul de bona sustin insa ca este vorba de discriminare, intrucat nu este normal ca unei categorii de asigurati sa i se dea dreptul de a sta in concediu platit doi ani pentru ingrijirea copilului, iar altor asigurati nu.
Reprezentantii Ministerului Apararii Nationale nu au vrut sa ne dea o declaratie oficiala, dar juristii de aici ne-au spus ca la momentul in care au conceput statutul cadrelor militare, in 1995, nu s-au gandit ca vor avea si astfel de cereri, mai putin obisnuite. Acum se lucreaza insa la un nou statut in care va fi prevazuta si posibilitatea ca militarii sa poata beneficia de concedii de paternitate.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Țara în care se găsește Muntele Galben și un loc care seamănă izbitor cu Hawaii. A început să intre și pe lista destinațiilor multor români
FANATIK.RO
Țara în care se găsește Muntele Galben și un loc care seamănă izbitor cu Hawaii. A început să intre și pe lista destinațiilor multor români
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Îl cunosc pe acest individ, mi-a fost vecin'. Detalii despre viața secretă, din Austria, a lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Îl cunosc pe acest individ, mi-a fost vecin'. Detalii despre viața secretă, din Austria, a lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI