Continuă luptele în Ucraina

Forţele speciale “Alfa” din cadrul Serviciilor Speciale Ucrainene (SBU) au reuşit să oprească, în noaptea de miercuri spre joi, asaltul asupra unei unităţi militare din oraşul ucrainean Mariupol, soldat cu un mort şi 12 răniţi.
Situaţia din Ucraina este extrem de încordată după ce miercuri a avut loc prima ofensivă a armatei ucrainene împotriva separatiştilor proruşi din sud-estul ţării. Câţiva dintre activiştii care au lansat asaltul au fost arestaţi de către forţele de ordine, au anunţat Poliţia şi SBU.
Retrăgându-se, activiştii au rănit doi trecători şi au dat foc unui microbuz şi unei clădiri situate în apropierea unităţii militare.

Putin cere ridicarea blocadei impusă Transnistriei

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a cerut, ieri, Republicii Moldova şi Ucrainei să ridice imediat blocada impusă Transnistriei. Putin a propus, de asemenea, în cadrul sesiunii sale televizate de întrebări şi răspunsuri, intensificarea dialogului privind viitorul Transnistriei.
“Este o problemă serioasă – Transnistria. Acolo locuiesc mulţi cetăţeni ruşi, care sunt pro Rusia. Oamenii au propria viziune faţă de viitor. Trebuie să avem un dialog cu R. Moldova şi cu Ucraina”, a declarat preşedintele rus.
El consideră că locuitorii din Transnistria trebuie să îşi decidă singuri viitorul, adăugând că Rusia va continua dialogul cu Republica Moldova şi cu Ucraina.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

Rusia şi cuiul lui Pepelea

Chiar înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, liderii politici de la Moscova au luat decizia de a popula cu cetăţeni ruşi anumite regiuni a ceea ce a însemnat odată URSS.
Fie că au fost trimişi să muncească, fie că au fost mutaţi cu forţa, ruşii au devenit o forţă în zonele respective care fac parte, de ceva ani, din state care şi-au câştigat independenţa.
Fie că vorbim de Crimeea (Ucraina), fie că e Transnistria (Republica Moldova), fie că se discută de Osetia (Georgia), toate aceste regiuni sunt acum la mâna ruşilor, care vor să le rupă de statele-mamă şi să le alipească la o nouă Rusie, de fapt, o reclădire a fostului imperiu URSS.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Se deschide o nouă fabrică în România. Are o importanță foarte mare în lume și doar cele mai puternice țări se pot lăuda cu așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică în România. Are o importanță foarte mare în lume și doar cele mai puternice țări se pot lăuda cu așa ceva
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Chipul unui tată ucrainean care şi-a pierdut soţia şi cei trei copii într-un atac rusesc cu rachetă. Zdrobit de durere, i-a condus pe ultimul drum
Observatornews.ro
Chipul unui tată ucrainean care şi-a pierdut soţia şi cei trei copii într-un atac rusesc cu rachetă. Zdrobit de durere, i-a condus pe ultimul drum
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI