In Cotroceni, la Gradina Botanica, probabil ca mai exista acea floare gingasa, numita mimoza. E suficient o simpla atingere, ca frunzele i se si pleostesc. Aceasta planta deosebit de sensibila se pare ca a trecut soseaua catre palatul prezidential, ba chiar a suferit si o mutatie, devenind agresiva si contaminand locatarii de aici. Atacul furibund al presedintelui contra mass-media – precedat, de altfel, de multe alte iesiri punctuale, dar tot suburbane – este greu de inteles si imposibil de acceptat intr-o societate democratica. Dl Basescu a uzat de o diversiune, pretextand ca-si ‘apara femeile din familie. Dar nimeni nu i-a luat in seama mezina, decat cu toleranta, cat timp ea n-a avut pretentii si discursuri politice boante, ci doar a batut barurile si, la volanul jeepului de 80.000 de euro, soselele. Este insa cert ca unele emisiuni tv (de acord, depasind deseori cadrul decentei) sau articole critice vizandu-l personal l-au scos din minti pe presedinte. Dar e distanta cosmica de aici si pana la a insulta grobian si fara a discerne tintele, pana la a globaliza si a refuza presei insusi rostul ei ? interventia critica fata de actele si faptele oamenilor politici.
A insinua ca lumea presei e alcatuita din tonomate, fara a demonstra si individualiza, isca automat intrebarea privind propriile tromboane si trambite, lesne de numit si (ras)platite cu inalte functii de stat din greu stipendiate bugetar. Astfel de iesiri, de fapt ? un verbiaj ofensiv, necivilizat si nedemocratic, practicat si fata de alte intregi categorii (judecatori, politicieni) vizate cu toptanul – pot avea, pe moment, un impact electoral emotional. Trucul victimizarii e bine stiut. Dar, mai devreme sau mai tarziu, e devoalat. De ramas, totusi, raman faptele. Acelea se deconteaza.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!