Cargoul turcesc „Ahmet Kan” a anunțat autoritățile române, în dimineața zilei de sâmbătă, 10 decembrie, în jurul orei 8.00, despre prezența unei mine marine, care plutește în derivă, la o distanță de aproximativ 2,5 mile marine de capul digului de nord al Portului Constanța, precizează Forţele Navale Române, într-un comunicat.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„În scurt timp, o navă a Gărzii de Coastă s-a deplasat la fața locului pentru a inspecta obiectul plutitor raportat, confirmând că este o mină marină, care pune în pericol siguranța navigației”, precizează Forţele Navale Române.

Ulterior, echipa de scafandri EOD (specializați în distrugerea dispozitivelor explozive subacvatice), aflată în serviciul de luptă permanent, s-a deplasat în raionul indicat, în jurul orei 9.00, cu două ambarcațiuni rapide, pentru a neutraliza mina marină aflată în derivă în zona de responsabilitate a Forțelor Navale.

„După ce au fost luate toate măsurile de siguranță la fața locului și a fost securizat raionul periculos, scafandrii militari au neutralizat mina prin distrugere. Misiunea a fost terminată în jurul orei 10.40, fără a mai fi necesară intervenția puitorului de mine „Viceamiral Constantin Bălescu”, arată sursa citată.

De la începutul războiului din Ucaina, au fost confirmate și distruse, până în prezent, aproximativ 40 de mine marine, în bazinul vestic al Mării Negre. Aceasta este cea de-a patra intervenție a scafandrilor de luptă EOD ai Forțelor Navale Române pentru neutralizarea unei mine marine.

Prima intervenție a avut loc în luna martie, la o distanță de aproximativ 70 km travers de Capul Midia, cea de-a doua a fost executată la sfârșitul lunii iulie, în zona Eforie, la o distanță de aproximativ 4 km de țărm, iar cea de-a treia misiune s-a desfășurat în luna septembrie, mai notează sursa citată.

Foto: Forţele Navale

 
 

Urmărește-ne pe Google News