Formaţia Iris va susţine primul concert de după operaţia de transplant hepatic suferită în luna martie de Cristi Minculescu, pe 25 iulie, la festivalul CokeLive Peninsula, de la Târgu Mureş, informează organizatorii evenimentului.

Line up-ul festivalului mai include: Chase&Status cu MC Rage, Luna Amară, Tunderground (Ziua Zero – 23 iulie), DJ Tiesto, Layo&Bushwacka, !deladap, Vama, NEO, Chris Liebing (24 iulie), Iris, Primal Scream, Nine Inch Nails, Parov Stelar and Band, Richard Dorfmeister (25 iulie), Freestylers, Tankcsapda, The Prodigy, Viţa de Vie, Goldie, Haydamaky (26 iulie), precum şi alte trupe care urmează a fi confirmate, conform Mediafax.

Minculescu a fost supus, pe 24 martie, unui transplant hepaticla o clinică din Germania, donatorul fiind chiar soţia sa, Rodica. De la acel moment, el a mai suferit două intervenţii chirurgicale. În vârstă de 50 de ani, artistul suferă de o boală ereditară, polichistică hepato-renală, moştenită de la tatăl său. Această boală se caracterizează prin apariţia în ficat şi rinichi a unor chisturi, care evoluează şi pot duce la afectarea funcţiilor organelor.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News