Desi sunt necesare in cantitati foarte mici, mineralele sunt factori esentiali in nutritie si trebuie furnizati prin dieta, deoarece acestea nu pot fi sintetizate in organismul uman.
Sodiul. La copii, aportul de sodiu e asigurat prin consumul de lapte, oua, sare de bucatarie, legume. Pentru eliminarea excesului de sodiu e necesar un aport crescut de apa.
Potasiul. Surse importante de potasiu sunt: carnea, laptele, fructele (banane, portocale), cartofii, rosiile, vegetalele cu frunze verzi, cerealele integrale, semintele de floarea soarelui.
Calciul. Sursele de calciu sunt reprezentate de lapte si produse lactate, galbenus de ou, peste, legume verzi (broccoli, spanac), fructe crude, paine integrala, cereale fortificate pentru micul dejun.
Fosforul. Sursele de fosfor sunt reprezentate de carne, ficat, peste, galbenus de ou, lapte, legume verzi si fructe.
Magneziul. Este prezent in multe alimente, dar in cantitati reduse. Ca si in cazul altor micronutrienti, nici un aliment nu poate asigura singur nevoile zilnice de magneziu. Un aport adecvat de magneziu poate fi asigurat prin consumarea zilnica de fructe, vegetale si cereale integrale. Continutul in magneziu al alimentelor se reduce prin rafinare. Magneziul se gaseste si in apa, in concentratii direct proportionale cu duritatea acesteia.
(extras din revista Medic.ro)

 
 

Urmărește-ne pe Google News