Protestul minerilor din Piața Victoriei durează două ceasuri, până la ora 13.00, „motivul fiind modificările aduse în noua lege a pensiilor”, a transmis Cartel Alfa, într-un comunicat.
Minerii, energeticienii şi siderurgiştii cer aceleaşi condiţii de pensionare în actuala lege a pensiilor publice pentru că lucrează în condiţii foarte grele şi periculoase, „care au determinat şi determină consecinţe grave asupra securităţii şi sănătăţii în muncă”.
Aceștia susțin că principiul contributivităţii este încălcat pentru că nu se mai acordă punctajul suplimentar pentru salariaţii care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite.
„De asemenea, solicităm Guvernului României scoaterea din exploatare a capacităţilor instalate de energie electrică pe bază de lignit şi huilă doar atunci când vor fi realizate grupurile pe gaz de la Turceni, Işalniţa şi Paroşeni şi a grupurilor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă, deoarece se va accentua un dezechilibru grav între energia în bandă şi energia sporadică cu efect în creşterea explozivă a preţurilor la energie electrică”, au mai afirmat sindicaliştii.