Mineritul, destinul paradoxal al Roşiei Montana

Mărturiile din adâncuri

De la romani ne-au rămas moștenire o serie de galerii săpate cu ciocanul, dalta și târnăcopul, adică tehnologia de ultimă generație la acel moment. Galeriile pot fi văzute și astăzi de vizitatorii dornici să simtă atracția istorică a aurului din Roșia Montană. Structura gândită de romani a fost extinsă și utilizată în continuare și în perioada medievală, iar aurul din zonă a devenit din ce în ce mai cunoscut în mai toate colțurile Europei.
Din ordinul împărătesei Maria Tereza, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a fost creat Tăul (lacul) Brazi, având rolul de a pune în mișcare șteampurile din zonă. De atunci au mai fost construite multe alte tăuri – lacuri artificiale – care deserveau peste 1.200 șteampuri.

Roşia Montana în vremurile ei de aur

Tehnicile folosite pentru extragerea minereului aurifer s-au schimbat de-a lungul timpului, așa cum s-a schimbat și forma în care se găsește aurul. În toată această perioadă, roșienii au lucrat cu întreaga familie în minerit: bărbații în galerii, femeile la deservirea șteampurilor și la alegerea minereului măcinat cu șaitrocul (instrument special de lemn, folosit la cernerea aurului din minereul măcinat).
Astfel, tot meseria practicată din tată-n fiu a dus Roșia Montană în perioada sa „de aur”. Datorită renumelui și bogăției aduse de exploatarea minieră de aur, Roșia Montană se putea mândri la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea cu cinematograf, teatru, sală de bal și străzi iluminate. Raiul dăruit de Dumnezeu locuitorilor Roșiei căpăta contur pentru că hărnicia lor a fost răsplătită.  Aurul atrăgea din ce în ce mai mulți oameni în zonă, de diverse naționalități și religii, iar comunitatea îi primea pe toți cu brațele deschise.
Vălul s-a lăsat asupra acestei regiuni odată cu venirea comunismului. Regimul proaspăt instalat decidea în 1948 naționalizarea exploatărilor private, iar exploatarea mai funcționa doar în mina de stat. Chiar și așa, oamenii Roșiei Montane au continuat să își vadă de treabă și să își iubească meseria practicată de familiile lor din străbuni.
Pierderile pe care mina de stat din Roșia Montană le avea în perioada comunistă au continuat, din păcate, și după 1989; tehnologia veche, lipsa banilor și a unei strategii clare pentru această zonă au dus la închiderea acestei legendare exploatări în anul 2006.
Comuna a decăzut treptat, casele s-au degradat, mulți tineri au părăsit zona pentru a-și face un viitor mai bun peste hotare, iar mediul a suferit în continuare de pe urma poluării istorice. Dintr-un trecut strălucitor, Roșia Montană a rămas o localitate condamnată la sărăcie. Chemarea aurului există însă în continuare printre roșieni, iar ecourile vor continua să se audă până când oamenii își vor regăsi pasiunea căreia i s-au dăruit timp de generații întregi, de aproape două mii de ani. În prezent, ei speră că proiectul minier propus de compania Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) va duce mai departe tradițiile localnicilor. Proiectul este în curs de avizare și, odată demarat, ar putea crea mii de locuri de muncă.
Sondajele arată că localnicii îşi doresc reluarea exploatării miniere de la Roșia și sprijină proiectul propus de RMGC. Susţinătorii proiectului cred că acesta va schimba situația economică a zonei și starea de spirit a locuitorilor săi.
 

Urmărește-ne pe Google News