Medicii au constatat decesul în jurul orei 21.
Guvernul pregătește o hotărâre pentru sprijin financiar acordat familiilor îndoliate și salvatorilor
Ministrul Energiei, Toma Petcu, a transmis un mesaj, după moartea celui de-al doilea dintre minerii implicaţi în accidentul de la mina Lupeni şi a anunţat că Ministerul Energiei va elabora o Hotărâre de Guvern prin care va acorda sprijin financiar familiilor îndoliate.
„Am primit cu profundă tristeţe vestea că am mai pierdut încă unul dintre minerii implicaţi în accidentul de la mina Lupeni. Îndurerarea este cu atât mai mare cu cât azi-noapte, când Suciu Ioan Florin a fost adus la suprafaţă, era conştient şi cooperant – şi asta ne-a făcut să fim optimişti asupra evoluţiei stării lui de sănătate. Din păcate, orele petrecute sub dărâmături şi-au spus cuvântul. Toţi cei împlicaţi în operaţiunea de salvare au făcut eforturi supraomeneşti şi au reuşit să-i scoată din mină într-un timp mult mai scurt decât estimau iniţial specialiştii. Deşi aceştia vorbeau de un timp de intervenţie de 30 de ore, salvatorii au reuşit să reducă la mai puţin de jumătate acest interval, făcând tot ceea ce a fost omeneşte posibil pentru salvarea colegilor lor. Vreau să transmit familiilor îndoliate condoleanţe şi putere de la Dumnezeu să treacă peste această încercare. Suntem alături de familiile minerilor pe care i-am pierdut, familia lui Codlea Iuliu Lucian şi a lui Suciu Ioan Florin”, a spus Toma Petcu într-un mesaj transmis după ce a fost anunţat decesul celui ce-al doilea miner.
Ministrul a anunțat că Ministerul Energiei va elabora o Hotărâre de Guvern prin care va acorda sprijin financiar familiilor îndoliate, dar şi salvatorilor, cei care au făcut tot ce a fost posibil pentru ca vieţile colegilor să fie protejate.
Starea minerului de la Lupeni adus la Spitalul Floreasca din Capitală după ce a fost scos de sub pământ după surparea unei galerii din mina Lupeni este foarte gravă, este intubat și ventilat mecanic, are insuficiență renală și vineri dimineață este operat pentru o luxație la umăr, a declarat purtătorul de cuvânt al unității sanitare, Bogdan Oprița.
Al doilea miner scos de sub pământ este în stare bună, fiind internat la spitalul din Petroșani. Al treilea miner prins sub pământ a fost scos mort de echipele de salvare.
Citește și REPORTAJ/ Mama româncei de Nobel: „A fost un copil care nu s-a plictisit niciodată, la un moment dat colecta timbre”