ComenteazăCa de obicei, la schimbarea puterii începe o vânzoleală de stup întărâtat şi o disperată vânătoare de posturi. Nu-i vorba numai de funcţii care sunt clar politice şi în ţări avansate democratic, în afara celor de miniştri, cum ar fi secretarii de stat, ci şi de directori generali, şefi de agenţii şi de autorităţi, de oficii naţionale, de companii şi regii de stat, de sumedenie de inspectorate.
Ministerele s-au împărţit între PD-L şi PSD. La începutul anului, a zis Boc, vor fi desemnaţi şi zecile de secretari de stat. Rămân, însă, cohortele celorlalţi înalţi (ba şi mai mărunţi) funcţionari, pentru numirea cărora nu atât criteriul competenţei contează, cât mai ales apartenenţa politică sau la un clan ori altul. Clienţi, rude, eşuaţi la recentele alegeri, toţi râvnesc o sinecură, fie la ei în judeţe, fie fiind gata să se mute într-o locuinţă de serviciu, la Bucureşti. În măsura în care poate şi e interesat să aibă o echipă de profesionişti, premierul ar trebui să se pună de-a curmezişul acestor practici, profund nocive în vremuri grele. Dar nu cred că va reuşi.
Am înţeles că, pe când era mic şi juca fotbal pe imaş, Emil Boc făcuse rost de o minge din piele (400 lei, bani buni pe atunci), ceea ce-i permitea să aleagă el jucătorii şi să formeze echipa. Acum o lună a primit un alt cadou, ditamai funcţia de prim-ministru. Mie teamă însă că nu şi prerogativele de a alcătui el echipa de administrare a ţării. Cuvântul decisiv îl au greii celor două partide, iar sponsorul principal nu e nici el un simplu privitor, având preferaţii săi şi impunându-i. Dacă, însă, Guvernul şi structurile sale, formate de alţii, vor eşua, iar ţara va merge din rău în mai rău, cel care va fi sacrificat va fi “antrenorul” Boc, pe care îl pândesc mulţi din tribuna zero. C-aşa-i în fotbal!