„Prin scrisoarea semnată de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului României, transmisă miercuri, 22 decembrie, Ministerul Apărării Naţionale a primit aprobarea prealabilă pentru iniţierea procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie pentru pachetul de 32 de avioane F-16, în configuraţie M6.5.2 şi suport logistic de la Guvernul Norvegiei şi a bunurilor şi serviciilor pentru modernizare de la Guvernul Statelor Unite ale Americii, necesare realizării Capabilităţii Operaţionale Aeriene de Tranziţie”, a anunțat Ministerul Apărării.
„Fondurile estimate pentru achiziție sunt de circa 454.000.000 euro, fără TVA, care includ atât pachetul propus de Guvernul Norvegiei, cât și bunurile și serviciile pentru modernizarea aeronavelor care vor fi achiziționate de la Guvernul Statelor Unite ale Americii”, se arată în comunicat.
Ministrul Dîncu a cerut aprobarea Parlamentului
La începutul acestei luni, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a trimis Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului o adresă prin care solicită aprobarea pentru achiziționarea a 32 de avioane de vânătoare F-16 de la guvernul Norvegiei și echipamente din SUA.
Conform documentului consultat de Libertatea, motivul pentru care MApN a cerut Parlamentului aprobarea formală pentru achiziționarea celor 32 de avioane F-16 din Norvegia este că aceasta a fost „singura soluţie identificată în prezent ca urmare a analizei răspunsurilor primite la cererile de informaţii”.
Din suma de 454 de milioane de euro, 354 de milioane de euro reprezintă achiziția avioanelor norvegiene și 100 de milioane de euro sunt pentru „suportul logistic și echipamentele specifice” din SUA, se arată în documentul consultat de Libertatea.