Atunci, Ministerul Cercetării  lăuda invenția românească perpetuum mobile.

“Perpetuum mobile – acestea sunt imposibilități fizice”, au declarat – imediat – numeroși cercetători.

“Se știe că nu există niciun fel de perpetuum mobile. Legile termodinamicii spun clar că nu poți produce energie din nimic. Asta ar fi cerința pentru un perpetuum mobile: o chestie care să funcționeze la nesfârșit, fără să îi dai energie. Nu se poate face așa ceva. Nici în glumă nu este permisă o astfel de exprimare”, a declarat Octavian Micu, cercetător la Institutul de Știinte Spațiale.

Ministrul Cercetării este Nicolae Burnete, profesor la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, fost membru în Consiliul de Etică din subordinea Ministerului Educației, care – în 2012 – l-a “albit” pe Victor Ponta de plagiat.

  • HotNews.ro a întrebat luni, 16 aprilie, Ministerul Cercetării care este explicația pentru apariția pe site-ul instituției a comunicatului în care se află următoarea mențiune: “De la avionul cu reacție inventat de Henri Coandă in 1910, prezentat în același an la Expoziția Internațională de Aeronautică de la Paris, la dioramele create de Grigore Antipa, care reconstituie tridimensional mediul natural și modul de viață al animalelor, la pila Karpen inventată în 1950 de Nicolae Vasilescu Karpen, un perpetuum mobile care generează energie la nesfârșit, fără a primi vreo intervenție din exterior, la părintele ciberneticii românești, Ștefan Odobleja, creatorul psihociberneticii cu aplicare în toate ramurile științei, cercetătorii români au ocupat locuri fruntașe de-a lungul vremurilor și a istoriei”.

Pensiile și salariile bugetarilor nu se majorează în 2025. Ordonanța „trenuleț”, adoptată de Guvern. Marcel Ciolacu: „Nu vreau să fiu popular, ci eficient”
Recomandări
Pensiile și salariile bugetarilor nu se majorează în 2025. Ordonanța „trenuleț”, adoptată de Guvern. Marcel Ciolacu: „Nu vreau să fiu popular, ci eficient”

Iată răspunsul integral trimis de Ministerul Cercetării, pentru sursa citată:

“Comunicatul de presă la care dumneavoastră faceți referire, s-a dorit a fi un articol despre cercetarea românească, respectiv despre cercetătorii români.

În ceea ce privește mențiunea la care vă referiți, aceasta a fost o interpretare personală a celui care a redactat comunicatul.

În aceste condiții, deoarece respectiva interpretare nu reprezintă punctul de vedere al Ministerului Cercetării si Inovării, comunicatul a fost retras de pe site.

Ministerul Cercetării și Inovării regretă eventualele neplăceri create de apariția acestui articol”.

Foto: research.gov.ro

CITEȘTE ȘI… REPORTAJ / O craioveancă vrea să îi invețe pe tineri să poarte cu mândrie ia: “A trebuit să ne deschidă străinii ochii”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Alimentul pe care să nu îl mănânci în noaptea de Revelion. Nu trebuie să stea nici măcar pe masă, conform tradiției
FANATIK.RO
Alimentul pe care să nu îl mănânci în noaptea de Revelion. Nu trebuie să stea nici măcar pe masă, conform tradiției
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Gabriela Cristea s-a dus cu soacra la salon înainte de Revelion. Uite ce schimbări de look și-au făcut! / FOTO
Unica.ro
Gabriela Cristea s-a dus cu soacra la salon înainte de Revelion. Uite ce schimbări de look și-au făcut! / FOTO
Profit uriaş pentru șoferii de Uber sau Bolt de Revelion. Tarifele se triplează după 3 noaptea
Observatornews.ro
Profit uriaş pentru șoferii de Uber sau Bolt de Revelion. Tarifele se triplează după 3 noaptea
Horoscop 31 decembrie 2024. Vărsătorii au șansa de a face pace cu toate experiențele pe care le-au considerat nedrepte sau dramatice
HOROSCOP
Horoscop 31 decembrie 2024. Vărsătorii au șansa de a face pace cu toate experiențele pe care le-au considerat nedrepte sau dramatice

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI