Instituția a reacționat la articolul în care Libertatea a dezvăluit, citând surse proprii și informații publicate de Centrul pentru Investigații Media, că scopul final al lucrărilor de la Biblioteca Națională era amenajarea unor terase în zonă.
Ministerul subliniază că nu a autorizat acele lucrări, lucru menționat de altfel și în articolul Libertatea la care instituția face referire.
„Primăria Sector 3 s-a oferit să igienizeze zona aflată într-o stare de degradare de mulți ani și care, deși se afla în centrul orașului, era o zonă insalubră și neamenajată”, scriu reprezentanții ministerului în documentul transmis ziarului.
Ministerul Culturii mai precizează că acest dialog, strict despre igienizare, a început în luna iunie a acestui an. Asta deși Libertatea a publicat zilele trecute o adresă semnată în martie de ministrul Bogdan Gheorghiu în care se menționează că zona respectivă urmează să fie amenajată „într-un stil minimalist”.
Documentul era un răspuns către locuitorii din zonă, nemulțumiți că li s-a îngrădit accesul pe aceea porțiune.
Inițial, Ministerul Culturii a transmis, într-un alt răspuns, că nu știa nimic despre lucrările de pe terenul pe care îl administrează și spunea că urmează să ceară informații de la primăria lui Negoiță.
Zona în care s-a prăbușit malul de pământ aparține Ministerului Culturii, iar lucrările au fost făcute de Algorithm Residential S3, companie a Primăriei Sectorului 3.
Redăm dreptul la replică al Ministerului Culturii, așa cum ne-a fost transmis:
„În luna iunie a.c., Primăria Sector 3 a inițiat un dialog cu Ministerul Culturii prin care ne-a informat că intenționează să amenajeze o zonă extinsă din centrul Bucureștiului, care avea în componență și o porțiune din terenul aflat în administrarea Ministerului Culturii și a Teatrului Național de Operetă Ion Dacian.
În acest context, Primăria Sector 3 s-a oferit să igienizeze zona aflată într-o stare de degradare de mulți ani și care, deși se afla în centrul orașului, era o zonă insalubră și neamenajată. Ministerul Culturii a agreat ideea igienizării și chiar și-a exprimat disponibilitatea de a încheia un acord scris, în acest sens, lucru care ulterior nu a mai fost solicitat de către Primăria Sector 3.
Ministerul Culturii:
Odată cu începerea lucrărilor, am primit asigurări că acestea se desfășoară conform tuturor normelor în vigoare. Ministerul Culturii a acționat și acționează în permanență cu bună credință. Unicul scop a fost de a igieniza o zonă insalubră cu sprijinul unei instituții publice cu atribuții în acest domeniu.
Reiterăm faptul că lucrările nu au fost solicitate sau contractate de către Ministerul Culturii. Lucrările au fost realizate fără acordul Ministerului Culturii. Din informațiile publice, acestea au fost realizate de către o companie din cadrul Primăriei Sector 3, cea mai îndreptățită să răspundă la astfel de întrebări.
Menționăm faptul că lucrările nu au fost începute în anul 2019. Ministerul Culturii s-a adresat Primăriei Sectorului 3, conform legislației în vigoare, pentru aducerea terenului la starea inițială”.