Lucrările din fața Bibliotecii Naționale nu au fost solicitate de Ministerul Culturii, se arată într-un răspuns al instituției la solicitarea jurnaliștilor Libertatea.
Din răspunsul Ministerului reiese că instituția nu știa despre despre acestea și că urmează să contacteze Primăria Sectorului 3 „pentru a obține toate informațiile cu privire la existența documentației necesare pentru lucrările efectuate”.
Cu toate acestea, Libertatea a prezentat azi un document semnat de ministrul Gheorgiu, ce datează din martie anul acesta, în care acesta le răspunde cetățenilor nemulțumiți că în zona respectivă a fost îngrădit accesul.
„În vederea amenajării suprafeței destinate spațiilor verzi exterioare, Ministerul Culturii va iniția demersurile privind amenajarea acestora în vederea creării unui întreg coerent și reprezentativ din ansamblul «Biblioteca Națională a României – Ministerul Culturii», prin achiziționarea serviciilor de horticultură, ce se vor presta în acest sens, dorindu-se obținerea unui stil minimalist, dar care să pună în valoare specificul obiectivului”, a transmis atunci ministerul, despre terenul unde se afla șantierul despre care spune acum că nu știa nimic.
În răspunsul de azi către Libertatea, instituția prezintă regretul pentru tragicul accident petrecut luni, 2 august și precizează că „suntem alături de autoritățile competente și le asigurăm de tot suportul necesar”.
Șantier fără autorizație
Potrivit informațiilor obținute de la Inspectoratul de Stat în Construcții, șantierul Algorithm Rezidențial S3, companie aflată în subordinea Primăriei Sector 3, nu avea autorizație de construcție.
„Nu avea autorizație de construcție. Normal că trebuia. Nu avea nicio dată de începere a lucrărilor, niciun proiect tehnic, nimic. Am trimis inspectorii acolo să ne documentăm și noi. Am chemat firma la sediu, ca să intre în legalitate. Riscă amenzi, iar lucrările au fost întrerupte imediat”, a declarat, pentru Libertatea, Romulus Bulacu, șeful ISC.
2 muncitori au murit și 4 au fost răniți, după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei ieri, 2 august 2021, în curtea Ministerului Culturii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro