Cifrele-record de noi îmbolnăviri cu COVID raportate în ultimele zile – 3.186 vineri, 9 octombrie și 3.517 sâmbătă, 10 octombrie – se oglindesc și în situația școlară.
Dacă vineri se învăța exclusiv online în 394 de școli, peste weekend s-au mai închis 123 de școli, prin urmare, astăzi, 12 octombrie, totalul unităților de învățământ trecute în scenariul roșu din cauza pandemiei de coronavirus – dar și a situației infrastructurii, se arată în comunicatul Ministerului Educației – este de 517.
Dublu față de numărul școlilor aflate în scenariul roșu pe 14 septembrie, la începutul anului școlar: 262.
Tot atunci se aflau în scenariul galben sau hibrid 4.915 de școli și de grădinițe.
”Menționăm că dintre cele 517 de unități aflate în această situație, 214 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 303 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, transmite Ministerul Educaţiei.
Situația înregistrată luni, 12 octombrie
- 11.996 de unități de învățământ în Scenariul 1 (verde): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.
- 5.143 de unități de învățământ în Scenariul 2 (galben/hibrid). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
- 517 de unități de învățământ în Scenariul 3 (roșu/online) – acesta implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.
Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.
Potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.
Foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro