Astfel, patru universități și-au suspendat activitatea de teama coronavirusului, după cum urmează:

  • Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a decis suspendarea cursurilor în perioada 24 februarie – 08 martie
  • Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a luat decizia ca toți studenții și cadrele didactice, care au fost în ultimele 14 zile în zone cu risc de infecție cu coronavirus (Covid-19), să intre pentru o perioadă de 14 zile în carantină la domiciliu. Activitățile didactice la programele de studii cu predare în limba engleză și franceză se suspendă timp de 14 zile, respectiv până la luarea unei decizii ulterioare.
  • Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a decis suspendarea cursurilor până la sfârșitul săptămânii.
  • Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a anunțat că, începând din data de 24 februarie 2020, persoanele revenite în țară de mai puțin de 14 zile după o călătorie în nordul Italiei, cu precădere în regiunile Lombardia, Veneto și Emilia Romagna, trebuie să rămână acasă pentru autoizolare până la 14 zile şi să evite orice contact cu alte persoane.

Coronavirusul a provocat încă 71 de decese în China, bilanţul acestora la nivel global ajungând la 2.698 în întreaga lume, în timp ce numărul cazurilor confirmate a trecut de 80.000, 508 noi cazuri fiind confirmate în China într-o singură zi.

Urmărește-ne pe Google News