Pentru revenirea la cursuri în această toamnă, majoritatea părinților români preferă scenariul cursurilor față în față, pe care îl consideră cel mai potrivit. Mai exact, 55% dintre părinții care au răspuns studiului preferă revenirea fizică a elevilor în clase din 14 septembrie. Cursurile față în față sunt preferate, mai ales, în cazul preșcolarilor și elevilor de liceu, conform studiului „Back to School Post-Covid”.

Chiar dacă se arată precauți în privința acestei opțiuni, părinții consideră că desfășurarea cursurilor față în față este relativ adecvată pentru copiii lor (4,6 puncte din 7) și, o consideră cea mai adecvată, în comparație cu varianta mixtă sau cea la distanță.

Principala îngrijorare a părinților se leagă de neatenția copiilor față de regulile de distanțare fizică și igienă (mai mult de 6 din 10 părinți), dar și de faptul că unii părinți și-ar putea trimite copiii la școală, chiar dacă prezintă simptome.

Pe locul al doilea în opțiunile părinților se află varianta mixtă, în care copiii alternează învățarea la distanță cu școala tradițională. Această variantă este preferată de aproape o treime (31%) dintre părinți, în special, pentru elevii din ciclurile gimnazial și liceal, precum și pentru cei care locuiesc în orașele mari și foarte mari ale țării.

Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo
Recomandări
Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

Părinții consideră cursurile mixte mai puțin potrivite pentru copiii lor, comparativ cu cele față în față (3,6 puncte din 7).

Doar 14% dintre părinți preferă cursurile online

Doar 14% dintre părinți aderă la cea de-a treia variantă de desfășurare a cursurilor în noul an școlar, respectiv continuarea cursurilor exclusiv online, așa cum s-a întâmplat în timpul stării de urgență.

Conform opiniei părinților, această variantă este și cel mai puțin adecvată pentru copiii lor (2.7 puncte din 7). Părinții elevilor de gimnaziu și din clasele mai mici tind totuși să accepte mai ușor această formă de desfășurare a cursurilor, comparativ cu cei din clasele de liceu.

Reticența părinților a fost generată de lipsei socializării (65% dintre părinți), a timpului prelungit petrecut în fața calculatorului (58%). Aceasta este reflectată în dificultatea asimilării informațiilor predate în cadrul cursurilor la distanță (62%) ori de faptul că elevilor le lipsește concentrarea (54%), neavând un program clar și o anumită rutină de învățare (52%).

Studiul a fost realizat în perioada 26 iulie – 3 august 2020, de către MKOR Consulting în parteneriat cu Unitatea de Cercetare în Educație din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, pe un eșantion de 1.067 de respondenți, reprezentativ pentru populația părinților care au cel puțin un copil înregistrat în sistemul educațional din România în anul școlar 2020-2021, după ciclul de învățământ al copilului, mediul de rezidență (rural – urban) și distribuție geografică (regiuni de dezvoltare).

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
FANATIK.RO
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
GSP.RO
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Observatornews.ro
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc
HOROSCOP
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI