Ministerul Educației a cumpărat 5.850.000 de măști pentru elevi la prețul de 1,45 lei/bucata de la firma Duplex S.A., se arată în răspunsul oficial trimis de către Ministerul Educației și Cercetării la solicitarea Libertatea.
Ziarul a scris despre atribuirea fără licitație a acestui contract pentru furnizarea a milioane de măști sanitare pentru elevi și profesori către firma Duplex S.A., administrată de fostul consilier județean Adrian-Sabin Neag, judecat într-un dosar de corupție alături de fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu.
În același răspuns remis redacției, ministerul explică de ce achiziția s-a făcut pe repede-nainte.
“Având în vedere instituirea stării de urgență, urmată de instituirea stării de alertă, precum și termenul foarte scurt până la deschiderea unităților de învățământ, dublat de faptul că produsele achiziționate trebuia să fie distribuite unităților de învățământ anterior datei de 2.06.2020, s-a impus ca achiziția să se realizeze cu maximă urgență”, explică MEC.
Ministerul mai spune că s-a respectat principiul transparenței, întrucât s-a publicat o scrisoare de intenție “în baza căreia s-a dat posibilitatea tuturor operatorilor economici interesați să depună oferte”.
Cât despre procedură, autoritățile invocă cerințele prevăzute la articolul 164, din Legea 98/2016, care stipulează că operatorii economici pot fi excluși în baza unei hotărâri de condamnare definitivă pentru fapte de corupție. Procesul lui Neag încă se judecă la Tribunalul Brașov.
În ce privește asocierea lui Neag cu interlopul Emanuel Alexa, MEC spune că acest aspect se numără printre cele care “depășesc aria de competență a Ministerului Educației și Cercetării”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro