Ministerul Educației justifică măsura de trimitere la școlile profesionale a elevilor care nu iau notă de trecere la Evaluarea de după gimnaziu prin faptul că cei aflați în această situație și care au ajuns la licee teoretice aratreori au reușit să treacă examenul de bacalaureat.
”Prin urmare, acești tineri rămân cu posibilități limitate de a intra pe piața muncii sau de a își continua studiile”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației Naționale.
În schimb, repartizarea la școlile profesionale le dă posibilitatea să învețe o meserie, cu posibilitatea ca ulterior să susțină și examenul de bacalaureat.
”Măsura a fost concepută tocmai pentru a le oferi acestora o șansă în plus de a învăța o meserie, urmând ca apoi să își suplimenteze pregătirea, în funcție de evoluția propriilor competențe, inclusiv prin studii teoretice și prin susținerea examenului național de Bacalaureat. Așadar, niciun elev nu va avea viitorul blocat”, precizeză MEN, precizând că ordinul de ministru prin care a fost adoptată măsura a obținut avizul partenerilor sociali, cu excepția unei asociații de elevi.
Ministerul Educației răspunde și criticilor venite din mediul politic, dintre care cea mai notabilă este a președintelui României, Klaus Iohannis.
Facem un apel către clasa politică să dea dovadă de mai multă responsabilitate și să nu interpreteze în cheie electorală măsuri atât de importante pentru viitorul elevilor! Sperăm, totodată, că obiectivul politicienilor care critică ordinul de ministru sus-menționat nu este cel de a încuraja mediocritatea și lipsa de performanță școlară și suntem, ca întotdeauna, deschiși unor propuneri realiste și constructive
Ministerul Educației
Obiecțiile președintelui Iohannis
„Ordinul emis ieri, care prevede repartizarea automată a elevilor cu note sub 5 la Evaluarea Națională în învățământul profesional, este un demers mai degrabă segregaționist, care nu ține cont de individualitatea fiecărui elev. Măsura, luată din nou pe genunchi, ignoră faptul că evaluarea națională nu este un test de aptitudini și nu reflectă nici competențele specifice fiecărui copil, nici preferințele individuale pentru o carieră ulterioară”, a afirmat şeful statului, într-un comunicat de presă dat publicității vineri.
Preşedintele menţionează că, „în loc să crească atractivitatea și calitatea învățământului profesional, acest Guvern, care suferă de reformită cronică, încearcă să ascundă sub preș problema promovării slabe la examenele naționale”.
„Măsura forțează elevii să meargă, fără o minimă orientare și consiliere, într-o direcție care nu are poate nicio legătură cu ceea ce știu și le place. Efectul va fi amplificarea abandonului școlar, nicidecum creșterea calității procesului educațional. Cu incompetența caracteristică, această guvernare se dovedește încă o dată incapabilă să rezolve problemele de fond, care generează, de multe ori, rezultatele slabe ale copiilor la Evaluarea Națională, și nu ține cont de rata mare de sărăcie în rândul copiilor din România sau de alți factori, precum lipsa profesorilor calificați, lipsa dotărilor ori a suportului familial. Ca și în alte cazuri, această guvernare folosește dubla măsură: profesorii care au luat sub 5 la examenul de titularizare pot preda în continuare, însă elevii care au luat sub 5 nu au drept de acces la ruta care li se potrivește”, se arată în comunicat.