Epidemia de Coronavirus care a cuprins Italia pune în alertă şi autorităţile din România. Astfel, ministerul Educaţiei a trimis o adresă către Inspectoratele Şcolare pentru a preveni răspândirea cazurilor de îmbolnăvire cu infecţii respiratorii, scrie News.ro.

Măsurile pe care inspectoratele ar urma să le transmită şcolilor sunt:

  • Limitarea/suspendarea/anularea tuturor activităţilor care implică deplasări în străinătate.
  • În condiţiile unor eventuale aprobări emise pentru deplasări în străinătate, inspectoratul şcolar are obligaţia de a informa Direcţia judeţeană de sănătate publică, anterior revenirii în ţară, cu privire la destinaţie, durata deplasării şi numele persoanei/persoanelor.
  • Persoanele care au efectuat deplasări în străinătate vor prezenta, la revenirea în unităţile de învăţământ, certificat medical/adeverinţă medicală care să ateste că sunt clinic sănătoase.
  • Limitarea la maximum/suspendarea organizării oricăror manifestări colective şcolare sau extraşcolare (simpozioane, conferinţe, excursii, vizite de studiu la nivel local sau naţional).
  • Ministerul Educaţiei şi Cercetării recomandă ca activităţile planificate în cadrul Săptămânii „Şcoala altfel” să se desfăşoare în sediul/incinta unităţilor de învăţământ, evitând în acest mod riscul apariţiei unor cazuri de îmbolnăviri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News