Într-un comunicat, instituția condusă de Cătălin Predoiu anunță că modificarea vine în contextul în care în ultima perioadă numărul condamnaților fugari a crescut.

„Ca răspuns la numeroasele cazuri în care persoane faţă de care s-a dispus o pedeapsă definitivă privativă de libertate se sustrag executării pedepsei, Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică un Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea art. 285, alineatele 3, 4 şi 5, al Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal”, anunță Ministerul Justiției.

Propunerea prevede ca persoanele condamnate definitiv la închisoare, care nu se predau autorităților în termen de 7 zile, să fie acuzate de evadare, urmând ca pedeapsa pentru această infracțiune să se adauge la pedeapsa inițială.

„Prezentul proiect de lege nu vizează  o deficienţă a Codului Penal în forma sa în vigoare, ci reprezintă o modificare de politică penală în contextul criminologic prezent descris în continuare”, transmite Ministerul Justiției.

Ministerul Justiției afirmă că a inițiat acest proiect în fața unui „fenomen criminologic care capătă amploare și subminează încrederea în aplicarea legii și în Justiție”.

Cele mai recente cazuri sunt cel al Elenei Udrea și Sorin Oprescu, care au fugit din țară chiar când au primit pedeapsele finale în dosare de corupție. Elena Udrea a fost prinsă în aceeași zi în Bulgaria, în timp ce Sorin Oprescu a fost prins în Grecia.

Proiectul de Lege este supus dezbaterii publice pentru un termen de 10 zile calendaristice.

 
 

Urmărește-ne pe Google News